Peste 40 de muncitori de la o centrală nucleară din nord-vestul Indiei au fost expuşi la radiaţii în două incidente separate, care s-au petrecut în ultimele cinci săptămâni, au dezvăluit marţi oficiali din cadrul centralei, relatează AFP.
Primul accident s-a produs pe 23 iunie, când 38 de persoane au fost expuse unei scurgeri în cursul unor lucrări de mentenanţă la o reţea de răcire a Centralei Nucleare Rajasthan din oraşul Rawatbhata, a declarat pentru AFP Vinod Kumar, un oficial de rang înalt din cadrul centralei.
Două dintre aceste persoane au fost expuse unor doze de radiaţii echivalente cu limita anuală admisă, a adăugat el, însă toate aceste persoane şi-au reluat activitatea.
În cel de al doilea accident, care a avut loc joia trecută, alţi patru muncitori au fost expuşi la radiaţii în timp ce reparau o defecţiune la un cot al unei conducte.
India, care depinde în mod esenţial de cărbune, caută în mod activ noi surse de energie în vederea alimentării creşterii sale economice, iar Guvernul vrea să crească ponderea domeniului nuclear în producţia energetică de la 3%, cât este în prezent, la 25%, până în 2050.
O serie de proiecte nucleare de anvergură, care au la bază tehnologie rusă, franceză, americană sau japoneză se află în stadiul de studiu sau în curs de construire.
Însă cei care monitorizează mediul şi-au exprimat temerile cu privire la normele de securitate din India, unde se produc în mod frecvent accidente la scară mică, din cauza neglijenţei oamenilor sau unui nivel insuficient de mentenanţă industrială.
Directorul centralei, C. P. Jamb, a declarat pentru AFP că radiaţiile se aflau în cadrul limitelor admise şi nu reprezintă niciun pericol pentru sănătate.
"Muncitorii au fost expusşi unor niveluri de radiaţii de 10% până la 25% din limita anuală. Scurgeri minore ca acestea se pot produce, dar ele nu p