Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FAZA ZILEI: Doi polițiști s-au luat la bătaie în timpul serviciului. Cum arată învinsul

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 iulie 2012 ·

Un agent de poliţie îl acuză pe şeful său, că l-a bătut chiar în sediul de Poliţie. Victima s-a internat în spital, acuzatul neagă că l-ar fi atins.

Iustinian Ivanciuc, agent de poliţie în Lupeni, îl acuză pe comandantul unităţii din oraşul amintit, Romeo Amurăriţei, că l-a bătut.

Ivanciuc fusese dat afară din poliţie, din cauza unor abateri disciplinare, încă din 19 iulie, însă, se pare, ordinul semnat de şeful IJP Hunedoara nu i-a fost adus la cunoştinţă. Agentul a povestit presei locale că luni seara, şeful Poliţiei Lupeni, Romeo Amurăriţei i-a cerut să-i predea legitimaţia şi insigna de poliţist. Ivanciuc a refuzat însă acest lucru, motivând că predă cele două obiecte doar şefului IJP Hunedoara. "Atunci s-a repezit la mine. M-a prins cu braţele, de la spate, m-a imobilizat, eu am vrut să mă feresc şi am intrat cu tot cu el în zid. Eu am intrat cu capul în zid, cu obrazul, şi cred că am şi dărâmat avizierul ăla unde sunt chei" a declarat pentru "Gazeta de dimineaţă" agentul de poliţie. Acesta a adăugat că, imediat după prima bruscare, a mai apărut un coleg care şi-a ajutat şeful să-l imobilizeze. "Ba m-au pus jos într-o parte, m-am zbătut, m-am ridicat, iar m-au pus pe jos. De mâna asta (dreapta) mă ţinea Amurăriţei, de mâna asta (stânga) mă ţinea Cornel Bolosin. Ideea e că eu nu dădeam drumul la insignă şi atunci m-am trezit cu lovitura”, adaugă agentul.

Comandantul neagă

Ivanciuc s-a prezentat apoi la Spitalul de Urgenţe din Petroşani cu un hematom facial, acuzând dureri la mâna stângă, spunându-le medicilor şi că, la un moment dat, şi-a pierdut cunoştinţa. Medicii de aici spun că acesta nu suferă leziuni foarte grave, dar au decis să-l interneze pentru câteva zile, pentru investigaţii amănunţite.

Nici agentul şi nici comandantul Poliţiei Lupeni nu au putut fi contactaţi de EvZ. Reprezentanţii IPJ Hunedoara spun însă că Rome

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 2 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 6 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 2 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

De ce crede Nicuşor Dan că nu există riscul ca Republica Moldova să fie atacată de Rusia

HotNews acum o ora
Nicuşor Dan a susținut, luni seară, că nu există pericolul ca Republica Moldova să fie atacată de către Rusia, el precizând că atât timp cât Ucraina rezistă, Moldova nu este ameninţată militar. Președintele a fost întrebat, luni seară, în cadrul unu

Venezuela a închis ambasada din Norvegia, la trei zile după ce lidera opoziţiei a primit Premiul Nobel pentru Pace

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Venezuela şi-a închis ambasada din Oslo fără nicio explicaţie, a anunţat luni Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, la trei zile după ce lidera opoziţiei venezuelene, Maria Corina Machado, a pr

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 5 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 9 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Volodimir Zelenski merge vineri la Washington pentru a discuta cu Donald Trump

Gandul acum 2 ore
După medierea conflictului din Orientul Mijlociu, Donald Trump trece pe alt continent. Președintele american îl va primi vineri la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a confirmat întrevederea, spunând că c

Alertă în Suceava: o fată de 11 ani, dată dispărută de părinți. A plecat de la școală și nu a mai ajuns acasă

Adevarul acum o ora
O fată de 11 ani a dispărut după ce a plecat de la școală spre casă, iar autoritățile cer sprijinul populației pentru găsirea ei.

Vremea

București
acum

10°
mar.

10°/15°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

9°/18°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/13°
mie.

12°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

7°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/17°
mie.

10°/16°
joi

7°/17°
vin.

8°/13°