Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa in diagonala: Siria va utiliza arme chimice doar in cazul unei agresiuni straine; Atentatul terorist anti-israelian din Burgas: Consilierul in probleme de terorism al presedintelui Barack Obama a ajuns in Bulgaria; Vladimir Putin: Siria se va confrunta cu un razboi civil de durata daca Bashar Al-Assad va fi demis pe cale neconstitutionala

Publicat in HotNews, marți 24 iulie 2012 ·

Siria va utiliza arme chimice doar in cazul unei agresiuni straine. Siria va utiliza armamentul chimic si neconventional doar in caz de "agresiune straina", a avertizat luni purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe, respingand propunerea Ligii Arabe de a media o plecare "sigura" de la putere a presedintelui Bashar al-Assad, scrie AFP. "Nicio arma chimica sau neconventionala nu va fi utilizata impotriva cetatenilor nostri (...). Aceste arme nu vor fi utilizate decat in caz de agresiune straina", a declarat Jihad Makdessi intr-o conferinta de presa la Damasc. "Acestea nu vor fi niciodata, niciodata utilizate impotriva cetatenilor, oricare ar fi evolutia crizei", a adaugat acesta. "Aceste arme diferite sunt depozitate si securizate sub spravegherea fortelor armate si nu vor fi utilizate decat in cazul in care Siria se va confrunta cu o agresiune externa", a repetat purtatorul de cuvant. "Generalii vor decide cand si cum vor fi utilizate aceste arme", a adaugat el. Casa Alba a avertizat Damascul cu privire la arsenalul sau chimic, apreciind ca membrii regimului lui Bashar al-Assad vor trebui sa raspunda daca nu vor garanta securitatea acestora. Israelul si-a exprimat ingrijorarea si a avertizat ca nu va "accepta" ca armele chimice sa ajunga in mainile miscarii siite Hezbollah, din Liban. Damascul a reactionat la randul sau fata de propunerea enuntata duminica de Liga Araba la Dubai, privind negocierea plecarii lui Bashar al-Assad si a familiei sale. "Ne pare rau ca Liga Araba s-a coborat la acest nivel in raporturile cu un stat membru al acestei institutii. Aceasta decizie revine poporului sirian care este singurul decident al plecarii sale", a precizat purtatorul de cuvant. In comunicatul final dat publicitatii in noaptea de duminica spre luni, ministrii de Externe ai statelor din Liga Araba i-au cerut lui Assad sa "renunte la putere", oferindu-i asigurari ca Lig

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum 40 minute
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum 32 minute
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 28 minute
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Comisia de Etică a SNSPA nu-l găsește vinovat pe Marius Pieleanu, acuzat de hărțuire sexuală de fosta ministră a Justiției și alte foste studente: "Nu a identificat probe incontestabile"

Ziare.com acum 45 minute
Comisia de Etică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a decis, în unanimitate, să încheie procedurile referitoare la sociologul Marius Pieleanu, profesor în cadrul instituției și deținătorul casei de sondare Avangarde. Dec

Ilie Bolojan a primit la Palatul Cotroceni o delegaţie a conducerii BNR, reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu. Întâlnirea, în contextul în care tabloul macroeconomic actual este dominat de riscuri şi incertitudini interne şi externe

News.ro acum 14 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit luni, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a conducerii Băncii Naţionale a României (BNR), reprezentată de Guvernatorul Mugur Isărescu şi Viceguvernatorul Cosmin Marinescu. Întâlnirea a avut lo

Ministrul Finanţelor, întrebat despre Fondul de rezervă: Nu există / Avem banii pentru alegeri şi, într-adevăr, avem o sumă pentru forţă majoră, dar chiar o sumă mică / Ce spune despre deficit

News.ro acum 8 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă că Fondul de rezervă este mult mai mic decât în alţi ani, fiind cuprinse sume pentru alegeri şi ”o sumă mică” pentru forţa majoră. Ministrul afirmă că nu ne vom încadra în deficit de 7% ”dacă în fiecare zi

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-7°
mar.

-7°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°