Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unele companii au restante dividende cu ani în urmă

Publicat in Curierul, marți 24 iulie 2012 ·

Asociaţia Investitorilor semnalează CNVM că societăţile Construcţii Complexe SA Buzău, Ascon Botoşani şi Bega Tehnomet au depăşit termenul de distribuire a dividendelor

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) atrage atenţia Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) asupra faptului că unii acţionari ai unor emitenţi listaţi pe piaţa Rasdaq se află în imposibilitatea de a-şi încasa dividendele. Companiile Construcţii Complexe SA Buzău (CPLB), Ascon Botoşani (ASCD) şi Bega Tehnomet SA (TEHO) sunt emitenţii aflaţi sub supravegherea CNVM şi nu şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de acţionari, potrivit unui comunicat al AIPC primit la redacţie. Societăţile pot traversa probleme cu gestionarea lichidităţilor, însă, de vreme ce ele au stabilit la adunările generale ale acţionarilor un termen limită de distribuire a dividendelor, acesta trebuie respectat, aşa cum prevăd legile 31/1990 şi 297/2004, cu atât mai mult cu cât companiile respective sunt societăţi deschise, tranzacţionabile, iar distribuirea de dividende modifică substanţial comportamentul investitorilor. "În cazurile noastre, este vorba de societăţi care tergiversează de mai mulţi ani plata dividendelor sub pretextul lipsei de lichidităţi, dar, pe de altă parte, oricine poate constata că situaţia financiară publicată de aceste societăţi contrazice ceea ce declară acestea acţionarilor care-şi revendică dividendele", mai spune comunicatul Asociaţiei Investitorilor.

În cazul Construcţii Complexe SA Buzău, dividendele au fost decise la AGOA din 11 aprilie 2011, iar termenul legal de distribuire a acestora expiră, iar ultimul raport privind situaţia financiară a companiei indică faptul că aceasta dispune de lichidităţi. Ascon SA Botoşani nu a achitat dividendele aferente din AGOA din 16 aprilie 2009, iar rapoartele anuale publicate pe portalul Bursei arată că şi această societate a avut li

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum o ora
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum o ora
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 9 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Un senator PNL solicită grup interministerial pentru salvarea finanțării autostrăzilor A7 și A8 / ”Fac apel la colegii din Guvern să renunţe la atitudinea drobului de sare”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 6 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum o ora
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Vremea

București
acum

19°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°