De când cele două ţări au aderat la UE, ele au fost sub atenta supraveghere nu numai din partea UE, ci şi a Europol – agenţia europeană de poliţie.

Statele occidentale ştiau foarte clar că, la momentul 2007, niciuna din ţări nu era pregătită pentru aderare. Şi nici măcar nu ar fi fost greu să afle dacă n-ar fi ştiut. Era de ajuns să citească rapoartele Comisiei Europene care descriau corupţia endemică, reţelele de crimă organizată şi slăbiciunea sistemului juridic. Totuşi, ideea a fost că mai bine permitem României şi Bulgariei să adere la UE decât să le păstrăm în afara clubului şi să riscăm progrese şi mai lente decât până atunci.

Din 2007 încoace, Bucureştiul şi Sofia au depus eforturi pentru a combate flagelul corupţiei. Raportul CE de săptămâna trecută arată însă că, per total, tabloul este în continuare mizerabil. Se dovedeşte că Executivul european a subestimat deficienţele sistemice moştenite din perioada comunistă şi chiar de dinaintea ei. Poate ar fi fost de aşteptat ca o nouă generaţie de tineri politicieni să se rupă de metehnele trecutului şi să asigure progresul politic al celor două state. Din păcate, recentele evoluţii din România avându-l în prim plan pe tânărul prim ministru Victor Ponta ne demonstrează că nu este întocmai aşa.

Şi ce n-a funcţionat în cazul României şi al Bulgariei? Păi, în primul rând, schimbarea culturii politice – realizată în Occident pe perioada a câteva decenii – nu se poate face doar prin simpla adoptare a unor elemente legislative. E nevoie de implementarea lor şi acest lucru ia mult mai mult timp. Spre deosebire de alte state din Estul Europei care au reuşit să progreseze mai repede, România şi Bulgaria nu au avut nici o disidenţă puternică în perioada comunistă şi nici nu s-au decis să deschidă arhivele Securităţii atât de rapid.

România, în linie dreaptă către referendum (AFP)

Pe 29 iul