Prima propunere adresată Consiliului Local Craiova de către Compania de Apă „Oltenia“, de când această din urmă instituţie este păstorită de noul director general, liberalul Constantin Mitriţă, vizează o creştere a tarifelor pentru apă şi canalizare. Compania de Apă solicită legislativului local să aprobe un preţ pentru apă potabilă de 3,26 lei/mc, inclusiv TVA, mai mare cu 6,5% decât preţul actual, şi un nou tarif al canalizării, de 1,13 lei/mc, inclusiv TVA, cu 24% mai mare decât cel actual.
Justificarea acestei propuneri de mărire a tarifelor este cel puţin inedită, dacă nu chiar hilară, compania susţinând că, dacă nu măreşte preţurile şi tarifele, riscă să nu mai primească bani europeni. Astfel, prin adresa nr. 9463/27.06.2012, Compania de Apă transmite Primăriei Craiova că „strategia de tarifare inclusă în Contractul de delegare a gestiunii stabileşte ajustarea anuală a preţurilor/tarifelor în termeni reali, la care se adaugă inflaţia pe ultimul an“, susţinând totodată că „respectarea strategiei de tarifare constituie clauză de obţinere a tranşelor Fondurilor de Coeziune, Compania având obligaţia de a transmite rapoarte periodice în acest sens, sub sancţiunea retragerii finanţării“.
Scumpirea ar trebui să fie aprobată de consilierii locali craioveni, în şedinţa lor ordinară de joi, 26 iulie 2012.
Anterioara modificare a tarifelor a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local Craiova nr. 74 din 24.02.2011 şi stabilea preţul apei potabile la nivelul de 3,06 lei/mc, inclusiv TVA, iar cel al canalizării la 0,91 lei/mc.
Prima propunere adresată Consiliului Local Craiova de către Compania de Apă „Oltenia“, de când această din urmă instituţie este păstorită de noul director general, liberalul Constantin Mitriţă, vizează o creştere a tarifelor pentru apă şi canalizare. Compania de Apă solicită legislativului local să aprobe un preţ pentru apă