DIICOT, IGPR şi Poliţia de Frontieră desfăşoară descinderi fără precedent în 256 locaţii, din 10 judeţe, pentru cercetări în cazul unei grupări de evazionişti. Printre persoanele vizate se numără şi Cezar Măgureanu, senator PSD. Petru Filip, preşedintele Senatului, a declarat că cercetările trebuie finalizate cât mai repede.
Preşedintele Senatului a declarat că implicarea numelor de senatori în acest caz trebuie clarificată cât mai repede, acuzaţia nesoluţionată dăunează imaginii instituţiei. "Lucrurile trebuie clarificate, pentru că prelungirea suspiciunilor face extraordinar de rău pentru imaginea politicului în România, în ansamblu", a declarat Petru Filip, pentru Realitatea TV.
El a explicat procedura de înlesnire a cercetărilor în cazul senatorului Cezar Măgureanu."În măsura în care în august se primeşte o astfel de cerere din partea Parchetului, în prima sesiune din septembrie, acest lucru se va produce", a detaliat Petru Filip cât ar dura pentru cercetările legate de senator. Procedura se poate face şi în regim de urgenţă, vacanţa nu contituie un motiv pentru întârzierea anchetării potenţialilor infractori.
La rândul său, Sebastian Bodu, fost preşedinte ANAF, a declarat că descinderea DIICOT de azi nu se încadrează în procedurile standard, în asemenea cazuri. "Prima întrebare este de ce se ocupă DIICOT de aşa ceva, pentru că, în general, ANAF face aceste cercetări, instrumentează dosarul şi îl trimite la DIICOT", a spus fostul preşedinte al Fiscului.
"Problema nu e de legislaţie, ci de aplicare a legislaţiei. O schimbăm şi o facem mai drastică, dar evaziunea fiscală creşte, pentru că punem persoane care nu sunt pregătite să coordoneze procedurile", a explicat Sebastian Bodu.
Fiica şi ginerele senatorului PSD Cezar Măgureanu sunt implicaţi în acest caz, acesta fiind însă citat pentru a se prezenta la Parchet în calitate de învinuit