Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cotidianul France Soir, închis după 70 de ani de activitate

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 24 iulie 2012 ·

Tribunalul Comerţului din Paris a aprobat, luni, închiderea France Soir, cotidianul istoric francez. Redacția adresează mulțumiri cititorilor prin intermediul site-ului.

Cotidianul France Soir şi-a încetat apariţia în print încă din decembrie 2011, dar a încercat de atunci să treacă pe online. Această variantă nu a dus, însă, la redresarea situației ziarului.

Pentru preluarea acestui titlu exista o singură oferă, înaintată de grupul de presă "low-cost" Lafont: suma de 56.000 de euro şi păstrarea a şase angajaţi din 49, o propunere considerată "scandaloasă" şi respinsă în unanimitate, săptămâna trecută, de salariaţii şi conducerea France Soir, scrieMediafax. Procesul de lichidare implică vânzarea pe bucăţi a ultimelor active ale France Soi, marca, numele domeniului şi fondul de arhive.

"Dincolo de situaţiile personale, această operă colectivă dispare. Acest forum este o oportunitate pentru ca France-Soir şi personalul său să trimită un mesaj de final pentru utilizatorii săi. Un 'la revedere' și un 'mulţumesc'", a scris echipa în mesajul adresat cititorilor. Membrii redacției au mai scris în ultimul editorial în care este explicată situația cotidianului și "Titlul este mort. Trăiască France Soir".

Preluarea de către Aleksandr Pugacev

Într-un comunicat emis de sindicatele şi conducerea France Soir scrie că, "în şapte luni, Aleksandr Pugacev (fiul magnatului rus Serghei Pugacev, acţionarul France Soir) a ucis un titlu şi a concediat 150 de angajaţi. Tăcerea guvernului în privinţa acestui dosar este intolerabilă".

Pugacev viza un tiraj zilnic de 200.000 de exemplare, dar abia dacă reuşea să ajungă la nivelul de 80.000, înainte să scadă până la 20.000 - 25.000 de exemplare.La sfârșitul lui 2011 cotidianul înregistra pierderi de peste un milion de euro, situație care a dus la închiderea printului. Publicația, la mijlocul anilor '50 avea un tir

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 59 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 47 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul care a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

HotNews acum 29 minute
Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupra unei minore. Decizia a fost luată marţi de Insta

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°