În timp ce în întreaga Europă șomajul a crescut în ultimul an, iar numărul de angajați a scăzut proporțional, în România fenomenul este exact invers. Încercăm, mai jos, să explicăm de ce
Ne vom apleca, pentru început, asupra celor două domenii în care România face flagrant notă discordantă cu restul continentului: retail și construcții. În ultimul an, în acest din urmă sector, producția a scăzut, la nivelul UE, cu 5,1% (deținătoarele recordurilor negative fiind Italia și Slovacia, cu o reducere de peste 15%).
Ei bine, România a înregistrat, din acest punct de vedere, o creștere fantastică, de aproape 23% - comparativ, următorul stat ca performanțe este Polonia, cu un avans de 9,7%.
Explicația pentru această veritabilă „explozie“ nu este atât de optimistă pe cât ar părea. Astfel, doar în trei ani, între primul trimestru din 2008 și același interval din 2011, sectorul autohton al construcțiilor a pierdut 27,3% din totalul forței de muncă, față de sub 10%, cât a fost media UE.
Așadar, dacă în restul țărilor concedierile s-au făcut constant și în trepte, la noi am asistat la un adevărat îngheț al acestui domeniu, concretizat prin disponibilizări masive și abrupte.
Iar angajările din ultimul an se explică mai degrabă prin nevoia companiilor de a-și relua activitatea de bază decât printr-un boom real al acestui sector.
În ceea ce privește retailul, lucrurile stau mult diferit. În Europa, acesta a fost sectorul care a înregistrat, în ultimul an, cele mai numeroase disponibilizări. În paralel, în România, retailul a absorbit încă 25.000 de angajați. Explicațiile? Pe de o parte, niciuna dintre marile companii internaționale care au recurs la concedieri masive, Schlecker (celebrul faliment care a lăsat pe drumuri 11.700 de oameni), Neckermann sau Clinton Cards, nu este prezentă pe piața noastră.
Apoi, pentru retailerii autohtoni, 20