OTP Bank estimează câteva mii de contracte până la sfârşitul anului pentru programul de economisire automată lansat în această lună, un instrument prin care clienţii pot economisi periodic, prin debitarea automată a contului curent la o dată prestabilită.
Serviciul este disponibil pentru conturile deschise în lei şi euro, iar până acum au fost încheiate deja 200 de contracte. "Programul permite clienţilor să economisească periodic fără a merge la bancă. Probabil că vom încheia câteva mii de contracte până la sfârşitul anului", spune Adrian Chichiţă, director în divizia de retail.
Clienţii stabilesc de la început un plan de economii, iar ulterior pot să seteze transferuri periodice automate în patru produse de economisire sau investiţii: contul de economii pentru copii, contul de economii standard (cu dobânzi de 5% pe an pentru lei şi 2,5% pentru euro), depozite la termen cu scadenţe între o lună şi patru luni, precum şi în fondurile deschise de investiţii administrate de OTP Asset Management.
Simona Lianu, director al diviziei managementul produselor pentru persoane fizice, a arătat că economiile persoanelor fizice plasate la bancă au înregistrat un avans de 8,6% în primele patru luni din 2012, faţă de creşterea pieţei de 4,57%, populaţia optând tot mai mult pentru depozitele cu scadenţă de peste 6 luni.
OTP Bank estimează câteva mii de contracte până la sfârşitul anului pentru programul de economisire automată lansat în această lună, un instrument prin care clienţii pot economisi periodic, prin debitarea automată a contului curent la o dată prestabilită.
Serviciul este disponibil pentru conturile deschise în lei şi euro, iar până acum au fost încheiate deja 200 de contracte. "Programul permite clienţilor să economisească periodic fără a merge la bancă. Probabil că vom încheia câteva mii de contracte până la sfârşitul anului", spune Adri