Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan, a declarat că Vasile Balint, în vârstă de 44 de ani, a fost adus de la Dusseldorf, Germania, de o escortă a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din IGPR.
Vasile Balint a fost încarcerat, în noaptea de luni spre marţi, în arestul Poliţiei Capitalei, urmând să fie transportat într-un penitenciar de maximă siguranţă pentru a-şi ispăşi pedeapsa, a precizat Seucan.
Pe numele lui Vasile Balint, Tribunalul Bucureşti a emis, în 12 mai, un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru iniţiere sau constituire a unui grup organizat în vederea săvârşirii de infracţiuni şi îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma prostituţiei, fiind condamnat la 13 ani de închisoare.
Pe numele lui fusese emis un mandat european de arestare, fiind introdus în Sistemul de Informaţii Schengen, a precizat Poliţia Română într-un comunicat de presă.
"Ca urmare a colaborării cu autorităţile din Germania, persoana în cauză a fost oprită, la data de 13.05.2012, la câteva ore de la semnalarea în S.I.S., în timpul unui control în trafic, pe o autostradă din Germania, pe ruta Passau - Frakfurt, aceasta aflându-se într-un autoturism, înscris în Germania, împreună cu alte trei persoane", se mai arată în comunicatul Poliţiei Române.
În 11 mai, Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Iona Balint, de rude şi de apropiaţi, pentru fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane
Poliţiştii nu l-au găsit la domiciliu pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei, astfel că Sile Cămătaru a fost dat în urmărire internaţională, fiind prins în Germania, de poliţiştii locali.
Fraţii Ion şi Vasile Balint au fost daţi ma