Aş dori ca cei care cred că ne aflăm în ţara unde totul trebuie luat uşor şi cei convinşi că va fi destul să fie înlăturat un om pentru ca totul să se schimbe în bine să se întrebe o clipă: „Dar dacă nu?“.
Vreau să le cer iertare profesorilor de la Universitatea din Bucureşti, membri ai Comisiei de Etică. O clipă, m-am îndoit de ei. Văzând că decizia lor întârzie, convins că se vor face presiuni asupra lor (Nu e o presupunere. Tocmai presupunerile nu-mi plac. Ştiu în ce măsură poate să depindă situaţia unui universitar de minister. Iar în cazul acesta, însăşi instituţia pe care aceşti oameni o reprezintă a fost ameninţată pe faţă, ceea ce nu putea să le fie indiferent.), m-am întrebat: dacă vor ceda? E drept, nu ştiam din cine e formată. Aflând acum şi cunoscând întâmplător meritele şi moralitatea unora dintre aceşti profesori, mi-am dat seama că nu aveam de ce să mă tem.
Pe de altă parte, nici nu vreau să-i felicit, chiar dacă, din păcate, merită. A felicita pe cineva pentru că a făcut ceea ce era normal să facă înseamnă a recunoaşte dreptul anormalităţii de a se instala. E tocmai ce se întâmplă la noi, şi nu de azi, de ieri. Totuşi, prefer să spun: aţi făcut ce aveaţi de făcut şi îmi cer iertare pentru că, o clipă, m-am îndoit.
Să ne închipuim ce s-ar fi întâmplat dacă decizia ar fi fost aceeaşi cu a comisiei de la minister, aceea care ocolise problema. (Verdictul ei – lucrare valoroasă – nu este la chestiune. Nimeni n-a pus în discuţie valoarea tezei. Problema este dacă ea îi aparţine sau nu în întregime autorului tezei.) Comisia a legalizat, pur şi simplu, frauda. Măcar din punct de vedere moral, un profesor nu va mai putea să sancţioneze o lucrare - începând cu tezele semestriale şi sfârşind cu cele de doctorat – în care se vor fi copiat, fără ghilimele şi trimiteri, pagini întregi din alte lucrări. Spun că moralmente nu v
