Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţa de pe Câmpului va primi copii din toamnă

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 24 iulie 2012 ·

Noua grădiniţă din Făgăraş, amplasată pe strada Câmpului, va fi dată în funcţiune, în sfârşit, în toamna acestui an. Construcţia clădirii a început încă de acum câţiva ani, însă din cauză că Ministerul Educaţiei nu a alocat toţi bani, lucrările au fost blocate. De această dată, însă, construcţia este aproape finalizată, astfel că micuţii de la Grădiniţele numărul 4 şi numărul 5 vor învăţa într-un mediu nou de la 1 septembrie.

Săptămâna trecută, reprezentanţi ai constructorului, cei de la Ecoterm şi cei de la Apă-Canal Sibiu s-au întâlnit pentru a vedea în ce stadiu sunt lucrările şi dacă micuţii vor putea învăţa din toamna acestui an în grădiniţă nouă.

Până la sfârşitul lunii august reprezentanţii Ecoterm se angajează să facă toate racordurile necesare, astfel încât după data de 1 septembrie constructorul să mai execute doar lucrări minore, respectiv finisări exterioare. Reprezentanţii Primăriei Făgăraş se angajează să amenajeze curtea interioară a instituţiei de învăţământ.

Cea de-a doua problemă se referă la partea de mobilier, ce va fi şi ea rezolvată în perioada imediat următoare, respectiv primăria se angajează să cumpere mobilier. Astfel că din toamna acestui an micuţii care până acum învăţau la grădiniţele numărul 4 de pe strada Tăbăcari şi Grădiniţă numărul 5, de pe strada Negoiu vor avea o grădiniţă nouă.

(A.R.)

Noua grădiniţă din Făgăraş, amplasată pe strada Câmpului, va fi dată în funcţiune, în sfârşit, în toamna acestui an. Construcţia clădirii a început încă de acum câţiva ani, însă din cauză că Ministerul Educaţiei nu a alocat toţi bani, lucrările au fost blocate. De această dată, însă, construcţia este aproape finalizată, astfel că micuţii de la Grădiniţele numărul 4 şi numărul 5 vor învăţa într-un mediu nou de la 1 septembrie.

Săptămâna trecută, reprezentanţi ai constructorului, cei de la Ecoterm şi cei

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihai Leu a fost internat din nou » Fostul mare campion la box este în stare foarte gravă

Gazeta Sporturilor acum 33 minute
Mihai Leu (56 de ani), fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri, a ajuns aseară în stare foarte gravă la Spitalul Fundeni din Capitală.

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum o ora
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

VIDEO Cum se rezolvă subiectele la Română Evaluarea Națională 2025. Urmărește explicațiile

HotNews acum 32 minute
Profesoara de Limba Română Cristina Tunegaru, de la Școala nr. 75, din București, a publicat rezolvarea subiectelor de la Evaluarea Națională 2025, proba la Limba și literatura Română. În videoclipul disponibil pe YouTube, aceasta explică, pas cu pa

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Guvernul schimbă regulile pentru pensiile speciale. Vârsta de pensionare crește la 65 de ani (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum o ora
Noua administrație vine cu schimbări importante în sistemul pensiilor speciale. Cea mai notabilă măsură este creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați, aliniindu-i astfel cu restul angajaților din sistemul public. Totodată, guve

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum o ora
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

SuperLiga: Dinamo anunță plecarea unuia dintre titulari și aducerea unui mijlocaș de națională

HotNews acum 14 minute
Clubul Dinamo a anunţat, luni, că a ajuns la un acord cu formaţia daneză AC Horsens pentru transferul definitiv al mijlocaşului Patrick Olsen, dinamoviştii păstrând totodată un procent dintr-un viitor transfer. Tot luni, Dinamo a anunţat aducerea ci

București: Sute de blocuri rămân fără apă caldă din cauza unor lucrări pe conductele rețelei termice

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al companiei, în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală. Astfel, pe Bulevardul Theodor Pallady, din Sectorul 3, se vor f

Vremea

București
acum

30°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

14°/31°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

29°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°