Mai mulţi oficiali ai Uniunii Europene au atras atenţia, marţi, că Grecia ar putea avea nevoie de o nouă restructurare a datoriilor, al cărei cost va fi suportat de Banca Centrală Europeană (BCE) şi de guvernele zonei euro, informează MarketWatch, potrivit Mediafax.
Conform surselor, Grecia este departe de ţintele stabilite, astfel că va fi nevoie de o restructurare a circa 200 de miliarde de euro din datoriile statului elen aflate în proprietatea BCE şi a guvernelor din zona euro.
De asemenea, autorităţile elene mai vor suplimentarea împrumuturilor şi amânarea ţintelor fiscale din acordul de salvare cu troica CE-BCE-FMI, pentru a putea atinge obiectivul pe termen lung convenit cu creditorii externi, de a reduce datoria de stat la sub 120% din PIB până în 2020.
Oficialii veniţi marţi la Atena - reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai BCE şi ai FMI - au evaluat eforturile guvernului de reducere a datoriei publice la un nivel sustenabil.
Misiunea de evaluare, amânată din iunie, din cauza instabilităţii politice generate de alegerile parlamentare, va avea loc într-o atmosferă tensionată, caracterizată prin neîncrederea că Grecia îşi va respecta angajamentele şi reticenţa guvernelor din zona euro de a suplimenta împrumuturile către ţară.
Mai mulţi oficiali ai Uniunii Europene au atras atenţia, marţi, că Grecia ar putea avea nevoie de o nouă restructurare a datoriilor, al cărei cost va fi suportat de Banca Centrală Europeană (BCE) şi de guvernele zonei euro, informează MarketWatch, potrivit Mediafax.
Conform surselor, Grecia este departe de ţintele stabilite, astfel că va fi nevoie de o restructurare a circa 200 de miliarde de euro din datoriile statului elen aflate în proprietatea BCE şi a guvernelor din zona euro.
De asemenea, autorităţile elene mai vor suplimentarea împrumuturilor şi amâ