Mulți părinți subestimează capacitatea de observație a copiilor preșcolari, adică a copiilor sub vârsta de șapte ani, plecând de la premiza că sunt prea mici pentru a înțelege ceea ce văd la adulți și la cei din jur sau că sunt prea preocupați de jucări și de micile lor jocuri pentru a acorda atenție treburilor adulților. Lucrurile, însă nu stau așa, copiii preșcolari au o capacitate foarte mare de observație, ei fiind atenți la ceea ce fac adulții și la consecințele comportamentelor lor, chiar dacă nu le înțeleg pe deplin, iar dacă găsesc un anumit comportament al adulților ca plăcut, atractiv și care le stârnește interesul îl vor imita și ei la rândul lor.

Adultului îi este de multe ori greu să identifice ce anume găsește copilul interesant și atractiv și ce anume decide să imite și el. Nu de multe ori părintele este surprins cât de repede copilul adoptă un anumit comportament, chiar dacă a fost realizat o singură dată de părinte și atunci poate accidental. Chiar și un singur comportament produs de adult îl poate impresiona pe copil și îl poate determina să-l imite.

La vârstele mici învățare prin imitare reprezintă principala modalitate de învățare la copil și poartă denumirea de învățarea socială sau de modelare. Cu alte cuvinte, copilul îl ia pe adult sau pe alți copii de aceeaș vârstă sau mai mari, ca model sau ca etalon de comportament și încearcă și el la rândul său să se plieze pe ceea ce observă la modelul său. Se poate uneori observa că după ce vin copiii din vacanță de la bunici aduc cu ei anumite comportamente: de exemplu statul picior peste picior și imitarea modului în care bunicul citea ziarul, sau imitarea expresilor verbale ale bunicii, imitarea modulului în care bunica aranjează dinineața masa și bea ceaiul, etc.

Prin utilizare predilectă de către copil a acestei metode de învățare poate la un moment dat s