„(...) Învinuitul Blejnar Sorin a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare"
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au avut, ieri, în atenţie mai multe cereri formulate de trei dintre persoanele arestate în capitală alături de Dan Florin Secăreanu, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă. Tot ieri, judecătorii au respins cererea formulată de Sorin Blejnar, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în ceea ce priveşte ridicarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie.
Pe data de 16 iulie, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrat dosarul cu numărul unic 5716/2/2012 (2381/2012) cu obiect „cerere de liberare provizorie sub control judiciar". Portalul instanţelor de judecată arată că petentul este George Guliu, asociat şi administrator la SC Excella Real Grup SRL, acuzat de DNA de evaziune fiscală şi constituire a unui grup infracţional organizat. La primul termen, stabilit pentru data de 18 iulie, instanţa a constatat lipsa dosarului de urmărire penală, motiv pentru care s-a programat o nouă înfăţişare, pentru ieri. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a decis că, pentru a se pronunţa, mai are nevoie de puţin timp, motiv pentru care au amânat cauza pentru astăzi. Pe data de 17 iulie, tot la Curtea de Apel Bucureşti, a fost depus şi înregistrat dosarul cu numărul 5755/2/2012 (2391/2012) şi cu obiect „înlocuirea măsurii preventive", cauză în care petentul este Florin Andrei Jugănaru. DNA arată că acesta este administrator de fapt al SC Crivas Logistic SRL Bucureşti şi al SC Rad Trans Concept SRL Bucureşti şi este acuzat de compli