Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moody's plasează ratingul Germaniei, Olandei şi Luxemburgului sub perspectivă negativă

Publicat in Adevarul, marți 24 iulie 2012 ·

Agenţia de evaluare financiară Moody's a coborât de la stabil la negativ perspectiva ratingului pentru datoria publică a Germaniei, Olandei şi Luxemburgului ca urmare a 'incertitudinii în creştere' asupra deznodământului crizei datoriilor din zona euro, transmite AFP.

Agenţia atrage atenţia într-un comunicat în special asupra "probabilităţii tot mai mare ca Grecia să iasă din zona euro" şi asupra impactului pe care un asemenea eveniment l-ar avea statelor membre ale zonei euro.

"Chiar dacă acest eveniment va fi evitat, este tot mai probabil să fie nevoie de un ajutor pentru alte state din zona euro, în special Spania şi Italia", adaugă Moody's, precizând că această "povară" ar urma să afecteze statele considerate cele mai solvabile din zona euro.

Datoriile Germaniei, Olandei şi Luxemburgului sunt evaluate de Moody's cu AAA, cea mai bună notă, ce reflectă încrederea investitorilor în solvabilitatea acestor state.

La jumătatea lunii iulie, Moody's a retrogradat de la A3 la Baa2 nota privind solvabilitatea Italiei, avertizând asupra riscului unei "contagiuni" a crizei din zona euro.

În urma anunţului Moody's, ministerul german de Finanţe a emis un comunicat în care afirmă că "Germania va continua să-şi exercite rolul de ancoră de stabilitate în zona euro" şi "va face totul posibil înpreună cu partenerii săi pentru a depăşi cât mai repede criza datoriilor".

În comunicatul ministerului german se mai afirmă că "riscurile din zona euro sesizate de agenţia de evaluare nu sunt noi", iar "această estimare se bazează pe riscurile pe termen scurt, în timp ce perspectivele stabilizării pe termen lung nu sunt menţionate". "Zona euro a pus în practică o serie de măsuri ce trebuie să conducă la o stabilizare durabilă", se adaugă în text, subliniind că "Germania se găseşte într-o situaţie economică şi financiară solidă" cu "perspective solide de cre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum 29 minute
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum o ora
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Comisia Europeană respinge acuzaţiile de cenzură formulate de Mark Zuckerberg

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a respins miercuri acuzaţiile de cenzură formulate de patronul Meta, Mark Zuckerberg, care a renunţat în SUA la programul de „verificare a faptelor” (fact-checking), în timp ce Donald Trump se pregăteşte să revină la Casa Albă, rel

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°