Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum scăpăm de spirala costurilor uriașe ale cardurilor de credit

Publicat in Capital, marți 24 iulie 2012 ·

Dacă ai scăpat de sub control cheltuielile cu cardurile de credit, este bine să apelezi cât mai repede la soluţia refinanţării, care îţi poate aduce o rată lunară cu mult mai mică. Care sunt variantele?

Chiar dacă în prezent, cu unele excepţii, băncile au devenit mult mai prudente în ceea ce priveşte cardurile de credit, ele se confruntă acum cu efectele cardurilor acordate în perioada de boom 2006-2008. De multe ori, cardurile de credit au fost prezentate greşit ca fiind o alternativă la creditul de nevoi personale, fără a li se prezenta anumite caracteristici în detaliu - cele legate de retragerile de cash, de perioada de graţie etc., spune Anca Bidian, CEO Kiwi Finance.

„În cazul cardurilor de credit, cei care le-au accesat le-au folosit într-o proporţie covârşitoare exact cum nu trebuie, ajungând să fie împovăraţi peste măsură de costurile aferente. Uneori, au fost folosite chiar în mod toxic - oamenii retrăgeau bani de pe ele ca să achite alte rate“, explică Bidian. Ele sunt de fapt un instrument pentru plata la comercianţi, având nişte beneficii asociate - perioadă de graţie, rate cu dobândă zero, puncte bonus, discounturi etc. Nu să retragi cash de pe ele, pentru că plăteşti dobânzi usturătoare din prima zi. Cum ieşim din spirala acestor costuri care, în multe cazuri, fac ca suma datorată să crească de la o lună la alta, chiar dacă achităm lunar suma minimă de plată? Cea mai bună soluţie este refinanţarea. Aici, în funcţie de sume şi de anumite condiţii, avem trei posibilităţi.

Tipuri de refinanţări

Refinanţarea unui card sau mai multor carduri printr-un singur card de credit are beneficii importante.

„Sunt oferte în piaţă când la refinanţare ai posibilitatea de a stinge datoria de pe celelalte carduri în 36 de rate fără dobândă sau poţi beneficia de un bonus de 10%, la pachet cu o perioadă de graţie de 6 luni“, arată Bid

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina

News.ro acum 30 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Premierul slovac Robert Fico ”a spus că, dacă e

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 50 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun

Mediafax acum 3 ore
451 de persoane în bărci de mici dimensiuni au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun. Statistica aparţine autorităţilor britanice. Numărul total al sosirilor ilegale în Marea Britanie a crescut în 2024 în comparaţie cu anul precede

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°