Antrenorul Marius Urzică n-a prins lista României la JO. “Persecutata” Elena Frîncu, însă, da
Antrenorul Marius Urzică n-a fost inclus în delegaţia României pentru JO. Ioan Suciu, antrenorul coordonator al lotului masculin de gimnastică, l-a anunţat în ultimul moment că nu va merge la Londra. “S-a decis ca eu să nu fiu prezent în sală alături de băieţi!”, a spus Urzică, la Dolce Sport. Între timp, a fost inclus în delegaţia TVR, în calitate de comentator.
Cum “s-a decis”, totuşi? Cum de a devenit, dintr-o dată, delegaţia României prea mică pentru un fost campion olimpic, antrenor la lotul naţional? Pe lista de Londra, în dreptul gimnasticii, există o singură modificare majoră faţă de lista de la Beijing: un antrenor mai puţin pentru lotul masculin. În 2008, au fost trei, în 2012 - doi. Trei minus Marius Urzică. Apare, în schimb, în postul de conducător al delegaţiei, fosta handbalistă Elena Frîncu. A mai ocupat acest post şi la Atena, în 2004. “Unul dintre cei mai importanţi oameni de sport din România”, cum a definit-o Nicolae Mărăşescu, s-a retras în martie de la şefia DJTS Constanţa. N-a ieşit chiar la pensie, a rămas membru în Comitetul Executiv al COSR. Elena Frîncu n-a mai efectuat deplasarea la Londra, din motive personale. Dar a fost trecută pe listă. “S-a decis”.
Calitatea de “om de sport important” a fost suficientă ca s-o califice pentru Londra. Plecarea ei de la DJTS, după mai bine de 20 de ani, a făcut valuri. Frîncu a acuzat PDL-ul că vrea s-o schimbe pe criterii politice. Pînă la urmă, a plecat din post prin pensionare, iar în locul ei a venit, ca interimar, un anume Sorin Buşu, economist, propus de un senator PDL.
Înainte de înlocuirea cu cîntec, s-a produs împărţirea cu strigături. În ianuarie 2009, PSD şi PDL, pe atunci aliaţi, au negociat şefia serviciilor publice deconcentrate (Casa de Pensii, Inspectoratul Şcolar e