Atunci când minciuna şi distorsiunile de toate felurile devin principii fondatoare ale unei schimbări de guvernare şi ale instalării unei noi puteri, ele se propagă ca o molimă în corpul social, redeşteaptă reflexe vechi, de la teama individuală sau colectivă la interesul meschin, de la argumentele puerile („şi alţii fac la fel“) la lipsa de responsabilitate şi orbirea de bună voie.
Deunăzi, o prietenă pricepută în astfel de chestiuni îmi spunea că veveriţele nu au o memorie mai lungă de trei zile. M-am gândit dacă nu suferim şi noi de acest simptom sau dacă unii nu cred că suntem atinşi de el, atunci când ne propun zilnic o temă nouă de îngrijorare şi de dezbatere, sperând că am şi uitat-o pe cea anterioară.
Războiul declanşat împotriva legii şi instituţiilor democraţiei de d-l Ponta & comp. are fără îndoială şi o importantă dimensiune psihologică, bazat fiind pe viteza cu care ţintele au fost schimbate şi amalgamate, pentru ca, în final, după ce regulile jocului au fost făcute praf, să se poată înnoda cu obsesia Băsescu şi campania de stradă din iarnă, ca şi cum am fi intrat în perioadă electorală şi nimic nu s-ar fi întâmplat între timp. Problema e tocmai aceea că nu suntem în perioadă electorală legală, ci într-una forţată de un parlament care nu s-a mai manifestat aşa de coerent şi unit „în cuget şi simţire“ de la citirea Raportului de condamnare a comunismului, pe care unii dintre parlamentari l-au digerat cu greu şi pe tăcute, alţii l-au respins cu vehemenţă, iar o altă categorie l-a uitat cu repeziciune, considerându-l deja un „fapt istoric“ şi oarecum formal, de care nu merită să se sinchisească în vreun fel. Aceeaşi solidaritate transpartinică a apărut când a fost vorba de Legea lustraţiei sau de încălcarea rezultatului referendumului privitor la reducerea numărului de parlamentari şi la formula unicamerală, ca să nu mai vo
