Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câţi BANI ascund cei mai bogaţi oameni ai planetei în PARADISURILE FISCALE

Publicat in Gandul, miercuri 25 iulie 2012 ·

O elită globală formată din cei mai bogaţi oameni ai lumii deţinea, la sfârşitul lui 2010, cel puţin 21 de mii de miliarde de dolari plasaţi în conturile unor bănci din state cu o fiscalitate scăzută, aşa-numitele "paradisuri fiscale", reiese dintr-un studiu citat de BBC.

Suma reprezintă echivalentul economiilor Statelor Unite şi Japoniei la un loc. Mai mult, autorii studiului argumentează că valoarea totală a averii plasate în străinătate a fost apreciată "modest". Cifra reală ar putea ajunge chiar şi la 32 de mii de miliarde de dolari.

Statele considerate paradisuri fiscale sunt cele care percep impozite foarte scăzute sau chiar deloc. Printre ţările incluse în această categorie se numără Andora, Cipru, Insulele Virgine Britanice (Marea Caraibelor, la est de Puerto Rico), Panama (America Centrală, pe istmul care uneşte cele două Americi), Liechtenstein, Insulele Cayman (Marea Caraibelor), Insulele Seychelles (Oceanul Indian, la nord de Madagascar) sau Malta. Totodată, state americane precum Delaware, Florida, Nevada sau Texas au fost la rândul lor caracterizate drept paradisuri fiscale.

Studiul coordonat de James Henry, fost economist-şef la compania de consultanţă McKinsey, s-a bazat pe informaţiile Băncii Mondiale (BM), ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi ale Băncii pentru Reglementări Internaţionale (BRI), o organizaţie interguvernamentală formată din bănci centrale care are drept prerogative încurajarea cooperării monetare şi financiare.

Cifra înaintată de cercetători reprezintă doar averea plasată în bănci şi conturi de investiţii, nu şi alte active precum proprietăţi, maşini sau iahturi.

Elita super-bogaţilor îşi transferă avuţia în diferite colţuri ale lumii cu ajutorul "unui grup de profesionişti din sectorul bancar privat, din domeniul juridic şi contabil precum şi specialişti în investiţii", susţine Henry.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum o ora
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 29 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Consiliul Concurenței analizează preluarea magazinelor La Cocoș de către Grupul Schwarz

Ziua Constanta acum 2 ore
Grupul Schwarz operează, în România, rețelele de magazine Kaufland și Lidl, fiind astfel prezent pe piața comerțului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare. Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care grupul Schw

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 33 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Consiliul recomandă României „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”

Adevarul acum 49 minute
Consiliul UE nu a inițiat sancționarea României pentru derapajul bugetar, după ce guvernul a adoptat pachetul de austeritate, dar i-a recomandat „să înăsprească într‑o măsură considerabilă politica bugetară”.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 6 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°