Preşedintele organizaţiei PD-L Gorj, Ion Ruşeţ, îi ameninţă pe democrat-liberalii aflaţi în subordine să nu participe pe 29 iulie, la Referendumul organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Social-democratul Vasile Popeangă a precizat că aleșii locali PD-L au fost ameninţaţi că li se vor verifica buletinele de identitate și, dacă se va dovedi că au participat la Plebisciti, ar putea fi daţi afară din partid.
Liderii PD-L le-au cerut primarilor şi consilierilor locali ai partidului să boicoteze Plebiscitul desfăşurat duminică şi chiar să meargă în teritoriu pentru a le transmite şi cetăţenilor să facă acelaşi lucru. În ultimele zile, câţiva consilieri locali PD-L s-au plâns Uniunii Social Liberale că au fost avertizaţi de şefi că dacă vor merge la Referendum le va fi retras sprijinul politic. Mai mult, deputatul PSD de Gorj, Vasile Popeangă, a dezvăluit într-o conferinţă de presă că aleșii locali PD-L au fost ameninţaţi că li se vor verifica buletinele de identitate și, dacă se va dovedi că au participat la Plebisciti, ar putea fi chiar şi dati afară din partid. „Consilierii se tem că vor rămâne fără sprijin politic şi de frică nu vin la Referendum. Pentru ei asta ar însemna să piardă cei 350-400 de lei pe care îi încasează drept indemnizație de la Consiliile locale, și, deși nu pare o sumă prea mare, pentru unii contează mult acest venit. Mie nu mi se pare normal să îi ameninţe că vor să îşi exercite un drept constituţional”, a declarat social-democratul Vasile Popeangă.
Ruşeţ recunoaşte
Senatorul PD-L, Ion Ruşeţ, a recunoscut, în schimb, că pedeliştii care vor îndrăzni să se prezinte la vot ar putea fi chiar excluşi. În opinia lui Ruşeţ, primarii şi consilierii partidului sunt obligaţi prin statut să se supună deciziei PD-L. „În Colegiul Director ne-am întâlnit cu toţi preşedinţii şi am stabilit că le vor retrage sprijinul politic c