* democrat liberalii au hotărât, ieri, să nu participe la vot pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu * aceştia au decis în cadrul şedinţei Colegiului Director că vor avea oameni în fiecare secţie de votare, pentru a preîntâmpina turismul electoral * pe această temă, politicienii brăileni au avut atât păreri pro, cât şi contra * poziţia Asociaţiei Pro Democraţia rămâne una echidistantă, singurul lor demers fiind acela ca cetăţenii să-şi exprime dreptul la vot
PDL-ul a decis, ieri, în cadrul Colegiului Director, să boicoteze referendumul din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Mai exact, aceştia au hotărât cu 59 de voturi "pentru" şi o abţinere, îndemnarea alegătorilor de a nu mai participa la vot. Cu toate acestea, democrat liberalii vor avea reprezentanţi în fiecare secţie de votare, pentru a urmări procesul electoral. Reamintim că o acţiune asemănătoare s-a petrecut şi în 2009, când PNL şi PSD au boicotat oficial referendumul organizat la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. Dumitriu: "PDL-ul nu vrea să participe la fraudarea acestor alegeri"
În contextul evenimentelor amintite, politicienii brăileni au avut reacţii diverse, exprimându-şi punctul de vedere vizavi de hotărârea democrat liberalilor. Astfel, conform declaraţiei preşedintelui PDL Brăila, Constantin Dumitriu, decizia a venit ca urmare a ultimelor evenimente şi schimbări în ceea ce priveşte legea referendumului, propuse de tabăra USL. "Vizavi de declaraţia de ieri, eu nu mi-am schimbat dorinţa de a avea un proces de votare normal, într-o ţară din Uniunea Europeană. Dar având în vedere ultimele hotărâri ale USL-ului şi ale guvernării Ponta prin toate metodele pe care le-am enumerat, am decis să nu fim parte la această fraudă", şi-a motivat liderul democrat liberal decla