Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Diletto Musicale” la Prejmer

Publicat in News Brasov, miercuri 25 iulie 2012 ·

Începând cu 29 iulie biserica cetăţii fortificate din Prejmer va găzdui cea de-a XIV-a ediţie a festivalului Diletto Musicale. În fiecare duminică, până pe 26 august, de la ora ora 17.00, Biserica Evanghelică C.A. Prejmer, împreună cu Ambasada Germaniei la Bucureşti şi Fundaţia „Siebenbürgisch – Sächsische Stiftung“, îi aşteaptă pe toţi cei doritori la concertele camerale.

Continuând tradiţia ultimilor ani, concertele de la Prejmer aduc în faţa publicului o ofertă muzicală diversificată ce se întinde de la piese pentru duo instrumental, trio sau cvintet, până la lucrări vocal-instrumentale.

„Ne bucurăm că reuşim, de la an la an, să atragem tot mai mulţi oameni înspre zona rurală, ca loc al manifestării artistice şi culturale. Diletto Musicale este unul dintre cele mai populare festivaluri de muzică de cameră din perioada verii în Transilvania, arătând la potenţialul ce se găseşte în zona Braşovului”, a declarat Steffen Schlandt, coordonatorul festivalului.

Concertul de deschidere va fi susţinut de către un ansamblu cameral din Sibiu format din: Klaus-Martin Philippi (oboi), Ciprian Dancu (clarinet), Szilárd Albert şi Irina Dancu (viori), Alina Stavăr (violă) şi Kurt Philippi (violoncel). Aceştia vor intrepreta un cvartet şi un cvintet de W.A. Mozart şi lucrări pentru oboi şi clarinet.

Intrarea la concerte este liberă, participanţii având posibilitatea de a face o donaţie benevolă ce va contribui la activitatea de restaurare a orgilor. La finalul fiecărui concert, conform tradiţiei, spectatorii şi muzicienii au ocazia de a schimba impresii la un pahar de suc de corcoduşe sau must de mere ce va fi servit în curtea cetăţii.

Începând cu 29 iulie biserica cetăţii fortificate din Prejmer va găzdui cea de-a XIV-a ediţie a festivalului Diletto Musicale. În fiecare duminică, până pe 26 august, de la ora ora 17.00, Biserica Evanghelică C.A. Prejme

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi copii, de 4 şi 6 ani, au murit după ce au căzut într-un canal, în Huedin

HotNews acum 10 ore
Doi copii au căzut marţi într-o groapă cu apă, pe un fost canal din oraşul Huedin, în judeţul Cluj, ei fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele de intervenţie, cei doi copii nu au putut fi salva

Explozie urmată de incendiu la un laborator de testare a muniției pe şoseaua de centură a Bucureştiului

HotNews acum 13 ore
O explozie s-a produs marți la un laborator pentru testarea armamentului și muniției, situat pe șoseaua de centură a Capitalei, potrivit Antena3. ISUBIF a confirmat pentru HotNews că a intervenit în zona incidentului, dar nu a oferit mai multe detal

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru miercuri, 30 aprilie 2025

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru miercuri, 30 aprilie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Marius Tucă Show începe miercuri, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FINANȚAREA campaniei, un subiect sensibil pentru Nicușor Dan: A evitat din nou să răspundă

Gandul acum 6 ore
În cadrul dezbaterii prezidențiale de marți seară, de la TVR1, Nicușor Dan a fost confruntat din nou cu întrebări privind finanțarea campaniei sale electorale. Întrebat de Silviu Predoiu cine sunt sponsorii principali care îl sprijină în cursa pentr

Candidatul care ar merge pe o reducere a cheltuielilor pentru înarmare militară: Eu nu văd un pericol atât de puternic într-o invazie a Federației Ruse

Mediafax acum 8 ore
„În primul rând, aș merge pentru o reducere masivă a cheltuielilor pentru un înarmare militară. Eu nu văd un pericol atât de puternic într-o invazie a Federatia Rusească, având în vedere că suntem parte din NATO, care este o organizație puternică, 5

Violență în Suedia! Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc, marți seara la Uppsala, oraș situat la 60 de kilometri nord de Stockholm, a anunțat poliția suedeză, potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres. „A fost confirmată moartea a trei persoane într-un

Ziua Națională a Veteranilor de Război, onorată și la Tulcea

Ziua Constanta acum 13 ore
Ziua Națională a Veteranilor de Război a fost organizată în municipiul Tulcea, astăzi, 29 aprilie 2025, la Capela Militară. Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a participat, începând cu ora 10.00, la ceremonialul militar și

FACT-CHECKING la a doua dezbatere prezidențială. Despre ce au mințit candidații

HotNews acum 5 ore
Site-ul Factual, care se ocupă de fact-checking, a verificat live declarațiile candidaților de la dezbaterea prezidențială de marți seară organizată de TVR la Palatul Cotroceni. Ei au descoperit cinci declarații mincinoase ale candidaților. Pe lângă

Crin Antonescu: „Garanțiile de securitate pentru Ucraina și Republica Moldova trebuie discutate împreună”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a afirmat în dezbaterea prezidențială organizată marți seara la TVR că discuțiile privind garanțiile de securitate după încheierea războiului din Ucraina ar trebui să includă și o componentă adresat

Vremea

București
acum

mie.

8°/23°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

11°
mie.

11°/24°
joi

13°/23°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

mie.

1°/19°
joi

11°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/23°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/24°
joi

12°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°