Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vestea anului pentru Valentino Rossi! Are cale liberă spre Yamaha după ce Spies şi-a anunţat plecarea

Publicat in Pro Sport, miercuri 25 iulie 2012 ·

Zvonurile care dădeau drept sigură o plecare a lui Valentino Rossi de la Ducati la capătul acestui sezon sunt pe cale să prindă contur. Asta după ce americanul Ben Spies şi-a anunţat recent despărţirea de echipa de uzină a celor de la Yamaha, lăsând astfel liber un loc lângă Jorge Lorenzo. "Am ales să părăresc Yamaha la finalul acestui sezon dintr-o groază de motive. Voi explica mai multe atunci când voi considera că este timpul. Am discutat situaţia în care mă aflu cu sponsorii mei şi m-au asigurat că voi fi susţinut. Sunt câţiva oameni la Yamaha faţă de care îmi pare rău că plec, ştiu ei cine sunt", a spus Ben Spies.

În acest context, o posibilă revenire a lui "Il Dottore" la echipa unde a reuşit obţinerea celor din urmă mari performanţe în MotoGP are şanse din ce în ce mai mari să se petreacă. Zvonurile au fost comentate chiar de Jorge Lorenzo, principalul pilot Yamaha Racing şi lider în clasamentul general în momentul de faţă. "Am auzit zvonuri care spun că Valentino s-ar putea reîntoarce. Cred că ar fi un lucru bun pentru Yamaha, am făcut un cuplu bun anii trecuţi, însă nu este nimic oficial deocamdată. Eu aş prefera să am un coleg cu care să mă bat la vârf", a spus Lorenzo.

Speculaţiile privind posibila plecare a lui Valentino Rossi de la Ducati la finalul acestui an pornesc de la lipsa de rezultate pe care italianul o are la actuala sa echipă. După un prim an de contract foarte slab, Rossi nu o duce mai bine nici în acest început de sezon, fiind pe locul şase în clasamentul general la clasa MotoGP, la 103 puncte în spatele liderului.

sursa foto: Yamaha Racing

Zvonurile care dădeau drept sigură o plecare a lui Valentino Rossi de la Ducati la capătul acestui sezon sunt pe cale să prindă contur. Asta după ce americanul Ben Spies şi-a anunţat recent despărţirea de echipa de uzină a celor de la Yamaha, lăsând astfel

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 43 minute
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum 26 minute
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Marius Tucă Show începe joi, 12 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 55 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog, analist și geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cel mai mare act de clemență într-o singură zi: Joe Biden a grațiat 39 de persoane și a redus pedepsele pentru alte 1.500

HotNews acum 31 minute
Casa Albă a descris actele semnate de Joe Biden ca fiind cele mai multe acte de clemență prezidențială emise într-o singură zi. Administrația americană nu a dat numele persoanelor implicate, relatează BBC. Aceste drecrete vin la o lună după ce Joe B

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

HotNews acum o ora
MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, anunță deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanță. Cu o investiție impresionantă de peste 25

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 4 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Şoferul care a murit în timpul unei curse pe un bulevard din Ploieşti avusese permisul suspendat. El primise înapoi documentul după ce a depus contestaţie în instanţă - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Şoferul care marţi seară a murit, alături de un alt tânăr, după ce bolidul în care se afla s-a zdrobit de un copac şi de un stâlp, pe un bulevard din Ploieşti, în timpul unei întreceri cu un alt autoturism, avusese permisul de conducere suspendat pe

Elon Musk, avere istorică: Prima persoană din lume cu peste 400 de miliarde de dolari, grație succesului SpaceX și victoriei lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, potrivit Bloomberg, citată de News.ro.

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/2°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°