O femeie însărcinată, care a scăpat din carnagiul din Colorado, a născut în timp ce soţul ei, rănit în urma atacului, se zbate între viaţă şi moarte în acelaşi spital, relatează New York Daily News în ediţia electronică.
Katie Medley (21 de ani) şi soţul ei Caleb (23 de ani) se aflau în sala de cinema, când James Holmes a intrat şi a deschis focul, rănind 70 de persoane, dintre care 12 au murit.
Femeia nu a fost atinsă de gloanţe, dar soţul ei şi-a pierdut un ochi şi a suferit şi un traumatism cerebral, potrivit unui site al familiei sale, acesta aflându-se în comă indusă la spitalul Universităţii Colorado din Denver. Femeia a decis să îşi aducă pe lume copilul în acelaşi spital, potrivit familiei.
Tatăl tinerei, David Sanchez, care a apărut luni la prima înfăţişare în cadrul procesului autorului atentatului, a declarat că fiica sa i-a cerut acest lucru. El a adăugat că cei doi soţi au mers la premiera filmului "The Dark Knight Rises" ca un moment deosebit înainte de naşterea fiului lor, Hugo, pe care tatăl nu îl va putea vedea imediat, din cauza riscului mare de infecţie.
Potrivit site-ului lui Caleb, cuplul nu are asigurare de sănătate, prietenii şi familia apelând la donaţii pentru a-i ajuta să facă faţă cheltuielilor medicale.
O femeie însărcinată, care a scăpat din carnagiul din Colorado, a născut în timp ce soţul ei, rănit în urma atacului, se zbate între viaţă şi moarte în acelaşi spital, relatează New York Daily News în ediţia electronică.
Katie Medley (21 de ani) şi soţul ei Caleb (23 de ani) se aflau în sala de cinema, când James Holmes a intrat şi a deschis focul, rănind 70 de persoane, dintre care 12 au murit.
Femeia nu a fost atinsă de gloanţe, dar soţul ei şi-a pierdut un ochi şi a suferit şi un traumatism cerebral, potrivit unui site al familiei sale, acesta aflându-se în comă indusă la spitalul Universit