Premierul Victor Ponta susţine că decizia ca preşedintele să reprezinte România la reuniunea Consiliului European a fost luată de Curtea Constituţională cu un raport de voturi de 5 la 4, votul decisiv fiind acordat de un judecător supărat pe el pentru că nu l-a "apărat" suficient pe Adrian Năstase.
"De multe ori am fost uimit de deciziile Curţii Constituţionale, inclusiv la primul conflict, cel cu reprezentarea la Bruxelles. Au fost cinci la patru judecătorii şi al cincilea judecător era supărat pe mine, că altfel era cinci la patru invers. Am aflat după aceea. Era supărat la nivel personal. Mi-a spus că nu l-am apărat suficient pe domnul Năstase", a spus Ponta la RTV.
Ulterior, el a afirmat că aşa a aflat, că poate informaţia sa este greşită şi că el nu a vorbit niciodată cu un judecător.