Rata creditelor neperformante a sărit deja în aprilie peste 16%, după ce în ultimele două trimestre din 2011 dădea semne că se stabilizează pe pragul de 14% din totalul creditelor.
Nici bugetul de stat nu scapă de influenţa deprecierii leului, chiar dacă consecinţele nu sunt semnificative şi, preponderent, indirecte.
"Cred că principalul efect al deprecierii leului asupra veniturilor bugetare este indirect: majoritatea firmelor şi populaţiei au credite în valută şi serviciul datoriei va creşte în urma deprecierii leului. Una din consecinţe este reducerea veniturilor disponibile, a consumului şi a impozitelor directe plătite. Prin reducerea consumului se diminuează şi încasările bugetare din impozite indirecte (TVA şi accize)", spune Dan Bucşa, economistul-şef al UniCredit Ţiriac Bank.
El a explicat că folosirea unui leu mai depreciat la calculul accizelor ar avea un efect pozitiv asupra încasărilor din accize, dar acest efect ar fi mult mai slab decât cel indirect amintit mai sus.
Accizele, care aduc circa un sfert din încasările la bugetul de stat şi peste 10% din veniturile totale colectate de Finanţe, sunt calculate la cursul de la începutul lunii octombrie 2011, de 4,3001 lei/euro, cu aproape 8% mai mic decât cursul de ieri.
"Deprecierea leului nu are impact pe veniturile bugetare. Pe partea de cheltuieli, impactul este mic, nesemnificativ. Pot să existe efecte la partea de cheltuieli pentru ambasadele României în alte ţări, la cheltuielile pentru deplasările în străinătate", a explicat Gheorghe Gherghina, secretar de stat responsabil cu bugetul.
Majoritatatea analiştilor de pe piaţa de capital sunt de părere că deprecierea puternică a leului faţă de principalele valute din ultimele luni va avea în general un impact negativ asupra rezultatelor ce urmează să fie făcute publice de companii înce