Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nasul înfundat şi excesul de picături

Publicat in Jurnalul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Foto: Thinkstock Fără doar şI poate, statisticile au arătat că jumătate din consultaţiile în unităţile sanitare din ambulator au la bază suferinţe din zona nasului, gâtului şi urechilor. E bine ca omul să ştie care sunt semnalele de alarmă venite din sfera ORL pentru a se prezenta cât mai repede la medic. Principalul semn de îngrijorare este durerea. Campioană în brutalitatea durerii este durerea provocată de nevralgia de trigemen. Cancerul nu dă dureri decât în etapele avansate ale bolii. Dar alarmantă este o răguşeală care nu cedează după trei săptămâni. Trebuie făcute investigaţii mai aprofundate să nu cumva să fie un cancer de laringe. Dacă boala canceroasă a laringelui este descoperită devreme, se poate evita scoaterea totală a laringelui, se poate tăia doar o parte din el, astfel încat bolnavul să mai poată vorbi, să se mai poată hrăni normal. Un alt fel de durere este cefaleea. Suferă de această durere în cutia craniană cam 25% dintre oameni. Migrena poate fi cu modificări oculare, cu cap confuz, dar şI cu ameţeli din cauza unor fenomene vestibulare, la ureche. Migrena poate fi cu aură sau fără aură.

Aura precede instalarea migrenei prin unele semne şi astfel suferindul poate înghiţi din timp medicamente.

Iată şi alte alarme, principala semnalizare fiind nasul înfundat. Se înfundă ba o nară, ba cealaltă, în balans, fie se înfundă ambele nări. Mulţi nu se consultă cu medicul şi pun o lungă perioadă picături în nas, astfel încât că se poate ajunge din acest exces de picături la rinite vasomotoare, la rinosinuzite cronice.

În rinite sau rinosinuzite acute, în viroze este nevoie de dezinfectante nazale ca picături. Dar se pun picături doar 5-7 zile. Continuarea cu punerea de picături duce la neplăceri de care nu mai scapi, excesul de picături produce umflarea mucoasei din cornetele nărilor, cu necazul nasului uscat şI cu prea multe secre

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 10 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 13 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°