Legea privind redobândirea cetăţeniei române va fi îmbunătăţită. Declaraţia îi aparţine preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie de la Bucureşti, Gheorghe Emacu, aflat într-o vizită la Chişinău.
Corespondenta RFI la Chişinău, Valeria Viţu
Noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, Georghe Emacu a precizat la o întrevedere cu ministrul moldovean al Justiţiei, Oleg Efrim că a venit la Chişinău pentru a identifica soluţii de îmbunătăţire a procesului de redobândire a cetăţeniei.
Oficialul român declară că ar putea iniţia un şir de amendamente la Legea ce reglementează acest proces, pe care ar urma să le propună ministrului român al Justiţiei, Titus Corlăţean.
După discuţiile purtate cu colegii săi din Ambasada României în Republica Moldova, Gheorghe Emacu a recunoscut că există anumite probleme, dar l-a asigurat pe Oleg Efrim că autorităţile de la Bucureşti depun eforturi constante pentru a le oferi cetăţenilor Republicii Moldova condiţii din ce în ce mai bune.
"Interesul nostru este ca Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie din România să funcţioneze cât mai limpede şi bine, a subliniat Gheorghe Emacu.
La rândul său, şi Oleg Efrim, ministrul Justiţiei din R.Moldova l-a asigurat pe preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie din România de tot sprijinul necesar, îndemnându-l să-i semnaleze direct orice tentative ale unor funcţionari de la Chişinău de a transforma într-o afacere procesul de redobândire a cetăţeniei române. "Suntem ferm decişi să punem capăt unor asemenea practici", a declarat Oleg Efrim.
Delegaţia ministerului Justiţiei de la Bucureşti are stabilite întrevederi şi cu responsabili de la Direcţia notariat şi avocatură a Ministerului Justiţiei de la Chişinău şi cu cei de la Serviciul Stare Civilă.
Potrivit unui recent studiu al Fundaţiei Soros, aproape un sfert de mili