Se spune despre cutremure că ar fi dezastre naturale. Dacă însă privim harta locurilor în care au existat victime umane şi pagube materiale importante în România, cu prilejul ultimelor două cutremure majore (10 noiembrie 1940 şi 4 martie 1977), constatăm că acestea s-au produs aproape exclusiv în oraşe. Cel din 1940 a produs circa 1000 de decese (300 în Bucureşti) iar cel din 1977 – 1574, dintre care aproape 1400 în Bucureşti.
În lume, cele mai tragice cutremure ale ultimului secol au fost cele din Haiti (2010 – 316.000 de morţi), Tangshan, China (1976 – 242.769 de morţi), Sumatra (2004 – 227.898 de morţi, cei mai mulţi din cauza tsunami-ului care a urmat), Haiyuan, China (1920 – 200.000 de morţi), Kanto, Japonia (1923 – 142.800 de morţi, majoritatea în Tokyo, din cauza incendiilor care au urmat). Cauzele dezastrelor ţin de hazardul natural, dar şi, cel puţin în egală măsură, de existenţa unor concentrări de populaţie. (Un cutremur într-o zonă nelocuită nu produce nici o pagubă.) Din acest motiv, se consideră că fenomenul nu e doar unul natural, ci şi unul social.
DE ACELASI AUTOR Anarhia salvează România Toponimii Persoane, personaje, personalităţi Un poncif: primarul - bun gospodarDe cele mai multe ori, pagubele produse în mod „natural“ de un cutremur sînt multiplicate fie de lipsa de acţiune a oamenilor, fie de acţiunile lor greşite. Un mare actor român a murit în cutremurul din 1977, fiind strivit în casa scării; apartamentul său, pe care-l părăsise, a rămas intact. E greu de ştiut cîte dintre victimele dezastrelor ar fi putut fi salvate printr-o intervenţie mai rapidă a echipelor de intervenţie, dar e evident că numărul lor e considerabil.
Cu ocazia unor cutremure de mai mică amploare (de exemplu, cel din 1986), am putut observa că străzile Bucureştiului erau inundate de maşinile celor care se grăbeau fie să afle în ce stare sînt apropiaţii
