- Cultural - nr. 143 / 25 Iulie, 2012 Un istoric, care a vizitat recent Ulpia Traiana Sarmizegetusa ca si Sarmizegetusa Regia, constata, cu regret: "Imperiul Roman cu ale sale fastuoase deschideri a apus pentru totdeauna. Ruinele de la Ulpia Traiana ar vorbi despre ce a fost, daca ar avea gura…Daca ar fi puse in valoare. Dar nu sunt...” Si nu doar ca nu sunt "puse in valoare”. Dar, prin zona, nu sunt, constata un trecator, nici pensiuni, nici hoteluri, nici macar brosuri din care sa reiasa istoria fabuloasa a locului, intrebandu-se: "Nu inteleg de ce nu ne respectam noi, romanii, urmasi ai romanilor, trecutul?”. Dar, cu referire la vestigiile… trecutului, dar si ale bogatiilor naturale – cu care Romania a fost inzestrata din plin – ne vine in minte o remarca a ministrului Mediului din Mare Britanie, Caroline Spelman, care spunea – citata de agentii de presa – un adevar: "Pana acum am luat ca pe un dat ceea ce ne ofera natura, fara a intelege ca serviciile pe care aceasta ni le face au un pret si ca, daca o distrugem, asta ne va costa foarte mult”. Sigur, autorii acestei evaluari a ecosistemului national britanic au pornit de la constatarea ca pana acum ceea ce conta era valoarea de piata a bunurilor si ca protectia mediului era luata in calcul doar prin prisma costurilor, ceea ce a avut drept consecinta degradarea resurselor. Or, apropo de acest studiu – si alte tari au facut asemenea analize – o intrebare: cati bogatasi (milionari de carton) ai Romaniei de azi s-au pricopsit, in ultimii 22 de ani, pe seama taierii, fara mila, a padurilor, prin construirea, pe spatiul verde al privelistilor, de buticuri si alte constructii de interes strict privat, nu general? Dar, mai ales – ca sa vizam si bogatiile subsolului – cati au ajuns in topul celor mai bogati romani prin privatizarea petrolului, gazelor naturale si nu numai? Sau chiar prin valorificarea, pe cai ascunse, un