Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă porcărie marca Ponta

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Ieri, Palatul Victoria a fost zguduit de un nou fulger din direcţia Bruxelles.

Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie, a anunţat, contrariată: „Încă sunt foarte îngrijorată în legătură cu situaţia democraţiei din România, ca şi întreaga Comisie Europeană, de altfel. Comisia şi-a exprimat această îngrijorare, iar preşedintele Jose Barroso şi-a declarat public îngrijorările şi i-a înmânat primului-ministru român o listă cu 11 puncte care trebuiau îndeplinite pentru a aduce România la un sistem democratic echilibrat. De la momentul transmiterii îngrijorărilor Bruxelles-ului către Bucureşti, lucrurile nu au evoluat. Nu s-a schimbat nimic. Iar noi analizăm fapte, nu promisiuni. (...) Am primit sute de scrisori, iar unele dintre ele dezvăluie nişte lucruri cu adevărat şocante".

Prins cu izmenele în vine, prim-ministrul Victor Ponta n-a scos o vorbă despre noua păcăleală pe care a tras-o Europei. În schimb, şi-a convocat ziariştii de casă, cu care se trage de brăcinari prin Palatul Victoria, i-a urcat într-un autocar şi i-a dus trei kilometri mai la nord, debarcându-i în faţa unei vile din Cartierul Primăverii. Ai fi zis că le prezintă Tezaurul României, adus de la Moscova în urma unor negocieri încheiate cu un succes istoric.

Când colo, ce să vezi? Premierul-pucist fusese lovit de o nouă criză de mitomanie (mitomanie = manie caracterizată prin tendinţa maladivă de a denatura adevărul, de a minţi, de a inventa fapte care nu s-au petrecut în realitate). Ditamai şeful de guvern s-a pretat la o diversiune de ghetou, susţinând că Vila Dante a devenit, practic, vila lui Traian Băsescu, în care acesta se va muta la încheierea mandatului prezidenţial. Plagiatorul numărul 1 al ţării (asta e, Google spune că dacă dai căutare pe cuvântul „plagiator", îţi apare Victor Ponta) n-a fost în stare să prezinte nicio dovadă, cât de mică, a faptului că Vila

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 23 minute
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 40 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 57 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 3 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°