Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectura Cluj: Amplasarea de camere video de către PDL încalcă legea, cei filmaţi pot cere daune

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Subprefectul judeţului Cluj Mihnea Iuoraş afirmă că amplasarea de camere video de către PDL Cluj la intrarea în secţiile de votare încalcă prevederile Legii nr. 677/ 2001 privind datele cu caracter personal, iar persoanele care se simt lezate pot să ceară daune.

"Am analizat juridic un astfel de demers al PDL Cluj. Din punctul nostru de vedere un astfel de demers poate să încalce prevederile Legii nr. 677/2001 care reglementează protecţia datele cu caracter personal. Imaginea unei persoane fizice reprezintă o dată cu caracter personal, iar prelucrarea unei astfel de date se face în condiţiile legii. Un astfel de demers nu poate fi pus în practică fără să se încalce prevederile legale. Fiecare cetăţean are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi să nu uităm că votul este secret, este liber, iar o persoană poate vota sau nu. Din acest punct de vedere, filmarea unor persoane fără acordul lor poate constitui un atac la libertatea alegerii acelor persoane de a vota", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, subprefectul de Cluj Mihnea Iuoraş, citat de Mediafax.

El a afirmat că reprezentanţii PDL Cluj "s-au grăbit" când au anunţat că vor instalarea de camere video la intrarea în secţiile de votare. "Trebuiau să ceară părerea avizată a Autorităţii pentru supravegherea datelor cu caracter personal. Legea nr. 677/2001 dă atribuţii Autorităţii pentru supravegherea datelor cu caracter personal, iar persoanele care se consideră vătămate în încălcarea drepturilor lor şi vor fi filmate la intrarea în secţiile de votare pot să se adrese şi să ceară daune acelor persoane care se fac vinovate de aceste încălcări ale legii", a spus Iuoraş.

La rândul său, prefectul de Cluj, Gheorghe Vuşcan, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că aceste camere video nu pot fi instalate în scopul "intimidării şi influenţării alegătorilor", iar reprezen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 35 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°