Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A avut tumoare plină de viermi, mai mare decât capul. Medicii i-au oferit şansa la o viaţă normală fetiţei de 5 ani

Publicat in Antena 3, miercuri 25 iulie 2012 ·

O fetiţă în vârstă de cinci ani, cu o tumoare în greutate de aproximativ un kilogram, a fost operată astăzi la Clinica de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca. Doctoriiau precizat că tumoarea este localizată la baza craniului şi este de mărimea capului copilului.

Operaţia, care a durat trei ore, a fost un succes, au declarat medici la ieşirea din sala de operaţie.

Înaintea operaţiei, şeful Clinicii de Chirurgie Orală şi Maxilo-Facială din Cluj-Napoca, Teofil Lung, a declarat că în urma intervenţiei chirugicale tumoarea externă va dispărea. Medicii vor vedea, ulterior, ce pot face cu restul care se dezvoltă în profunzime.

"Am luat hotărârea să operăm acest copil din judeţul Sălaj, este vorba de o situaţie excepţională, ţinând cont de vârsta pacientei, de patru ani şi nouă luni, şi de localizarea tumorii la baza craniului şi de mărimea acesteia. Dimensiunea tumorii este de mărimea capului copilului şi ce este mai grav este că evoluează în profunzime, fiind invadate ţesuturile care merg la baza craniului. Obiectivele intervenţiei chirurgicale sunt să facem să dispară tumoarea care este plină de viermi şi să extirpăm în totalitate tumoarea profundă. Vrem să facem posibilă vieţuirea acestui copil altfel decât este la ora actuală. În urma operaţiei, tumoarea externă va dispărea cu siguranţă şi vom vedea ce putem face cu restul de tumoară care se dezvoltă în profunzime. Este o tumoare de parotidă care cântăreşte circa un kilogram", a spus Lung, citat deMediafax.

Viaţa micuţei fără o intervenţie chirurgicală este "un mare calvar". Copila, care mai are doi fraţi, a urmat până acum şi un tratament cu citostatice.

Operaţia a început miercuri dimineaţă la ora 9.00 şi va dura între trei şi cinci ore.

Nu este prima oară când medicii din Cluj efectuează o operaţie de extirpare a unei tumoriatât de

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 18 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 53 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 31 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 58 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 7 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°