Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O bere de referendum poate costa 1000 de lei

Publicat in Arges Online, miercuri 25 iulie 2012 ·

La solicitarea comisiei electorale, primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, a emis o dispoziție prin care sunt interzise, în ziua de 29 iulie 2012, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanță de 500 de metri în jurul secțiilor de votare din Pitești. Cu alte cuvinte, în ziua referendumului, pe o rază de jumătate de kilometru în jurul oricăreia dintre cele peste 80 de secții de votare din oraș, nu poate vinde nimeni băuturi alcoolice și nici nu poate consuma, sub amenințarea unor sancțiuni de 500 până la 1000 de lei sau chiar a întocmirii dosarului penal. Măsura va fi pusă în aplicare de către polițiștii locali, care au și sarcina eventualelor amenzi. O sarcină care s-ar putea dovedi problematică, dacă se ia în calcul faptul că, în Pitești, majoritatea secțiilor de vot se află în școli, licee și alte instituții pe lângă care au fost construite zeci de baruri și terase. Acestea, mai ales într-o zi caniculară cum se anunță cea de 29 iulie, vor fi luate cu asalt de piteștenii însetați care vor dori să se răcorească. Ei vor dori nu numai sucuri sau apă minerală, ci și o bere, sau mai multe, moment în care, după cum a spus și primarul Pendiuc, devin pasibili de amendă și ei pentru că sunt consumatori de băuturi alcoolice. În cazul patronilor de terase și baruri, problemele pot fi și mai mari, pentru că, dacă primesc o amendă și continuă să comercializeze băuturi alcoolice, riscă dosar penal.

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 30 minute
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 43 minute
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 28 minute
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum o ora
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 39 minute
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 2 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

ANM - Temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie

News.ro acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, afirmă meteorologii în prognoza pe patru săptămâni făcută publică vineri. Cantităţile de precipit

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Informația Harghitei acum 51 minute
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Premierul danez spune că l-a invitat pe Trump la discuţii legate de Groenlanda

Mediafax acum 2 ore
„Am sugerat o conversaţie (cu Trump - n.r.) şi mă aştept ca aceasta să aibă loc”, a declarat Frederiksen, joi seară, după o întâlnire cu alţi înalţi oficiali danezi cu privire la situaţie. Ea a adăugat că nu se aşteaptă ca dialogul să aibă loc până

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°