Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarii, chemaţi din nou la raport!

Publicat in Impact in Gorj, joi 26 iulie 2012 ·

Ziua Referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu se apropie cu paşi repezi iar autorităţile locale fac ultimele pregătiri, pentru ca totul să iasă „impecabil”, aşa cum a cerut chiar premierul României, Victor Ponta. Chiar dacă timpul alocat organizării este foarte scurt, autorităţile au programat atent fiecare pas pentru a nu fi pierdut nimic din vedere. Ieri cei 70 de primari ai unităţilor administrativ teritoriale din judeţ au fost chemaţi la Prefectură şi la Casa de Cultură, pentru a prelua materialele necesare în astfel de situaţii, respectiv pentru a fi instruiţi cu privire la toate măsurile care trebuie luate pe data de 29 iulie.

Instituţia Prefectului Gorj i-a chemat la apel, ieri, pe primari, respectiv locţiitorii acestora pentru a-i pune la curent cu ultimele măsuri care trebuie luate în privinţa referendumului. Astfel că, aşa cum au declarat autorităţile, primarii au preluat tot în aceeaşi zi şi materialele necesare organizării actului electoral. „Instituţia Prefectului este implicată în două acţiuni majore, pe de o parte o instruire cu preşedinţii birourilor electorale ale celor 321 de secţii de votare, constituite pentru organizarea referendumului din data de 29, instruire care are loc la ora 10:00 la Casa de Cultură, şi la ora 10:00 la Instituţia Prefectului, în Sala C au fost invitaţi primarii celor 70 de unităţi administrativi teritoriale, în vederea preluării graficelor de distribuţie, a buletinelor de vot şi a listelor electorale, copiile listelor electorale, pe care se va realiza procesul electoral de votare. Vom lua toate măsurile pentru buna organizare a procesului electoral”, a spus Liviu Diaconescu, reprezentant Instituţia Prefectului.

Primarii, optimişti: Oamenii vor ieşi la vot!

Din păcate, însă, unii primari au tras chiulul de la şedinţă, aşa cum s-a întâmplat de multe ori. Au fost însă şi edili care au do

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 46 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 3 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°