Joseph Nye este un domn celebru, creator de şcoală în relaţii internaţionale. El a lansat cu succes conceptul de „soft power“, devenit aproape la fel de celebru şi aproape la fel de abuziv folosit ca şi sintagma „sfîrşitul istoriei“ a lui Fukuyama. Deci, cînd Nye publică ceva, e de citit cu creionul în mînă. Polirom a tradus cartea sa din 2010 – Viitorul puterii. Cu această ocazie sper ca „soft power“ să aibă odată o traducere definitivă în română, pentru că folosim tot felul de formule. Traducătoarea Ramona Lupu optează pentru „putere blîndă“ – mi se pare o alegere fericită şi poate rămînem la ea.

DE ACELASI AUTOR Ponta veneţianul, Antonescu cruciatul, Băsescu constituţionalistul Dicţionar de intervenţii UE în treburile interne Dragă Parlamentule, ajută-mă să te respect Moscova nu mai are răbdare cu noi. Dar cui îi pasă?De remarcat că Nye vrea să salveze conceptul „putere blîndă“ de propriul succes: „Întrebuinţarea răspîndită a însemnat uneori utilizarea greşită a conceptului drept sinonim pentru orice altceva în afară de forţa militară. (...) Dar puterea blîndă este un concept descriptiv, şi nu unul normativ. Asemenea oricărei forme de putere, ea poate fi exercitată în scopuri bune sau în scopuri rele. Acoliţii lui Hitler, Stalin şi Mao au considerat că aceştia deţineau putere blîndă cu prisosinţă, dar aceasta nu a însemnat că era şi bună. Nu este întotdeauna mai bine să suceşti minţi decît să suceşti braţe“ (p. 100). Care e problema? Omul a simţit, pe bună dreptate, că ideea sa a ajuns un fel de vorbă de bazar politic, mai ales că era epoca în care lumea bună avea nevoie de justificări raţionale pentru a-l urî pe George W. Bush. Deci, s-a creat schema simplistă: putere blîndă – bun / putere militară – cîh. De fapt, spune Nye, o politică eficientă trebuie să combine inteligent puterea blîndă cu puterea militară. Şi pentru că trebuia să poartă un nume, i