Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medusa

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 25 iulie 2012 ·

Exact asta ne mai lipsea în fotbalul nostru calamitat de patroni cu drept la înjurătură în direct, să apară încă o pițipoancă, de data asta una cu pretenții de șef. Deci nu una de-aia care se limitează la meseria ei veche de mii de ani, pentru că altfel s-ar pomeni arsă cu țigara, ci una care se vrea combinația letală (pentru orice!) dintre Gigi Becali și Meme Stoica!

Femeia care s-a consacrat prin faptul că avea șerpi în cap a ajuns cumva președinte executiv la U Cluj. Vă dați seama că nici acționarul ăla de-a rămas în locul lui Walter-Bușcă nu-i cu toată țigla pe casă.

Și iat-o pe Prodanca dându-se în stambă când nu trecuse nici prima etapă, pentru că văzuse ea la cineva că se pleacă de la meciuri înainte să se termine, să aibă timp să-i facă muci la televizor pe jucători și antrenori.

Cum i-a răspuns Claudiu Niculescu am văzut, nu a rămas dator, dar tare-tare mi-așdori să ne dea și nouă ăștia de stochează 6 luni convorbirile telefonice transcrierea primei conversații de după incident dintre Prodanca și Reghecampf. Nu de alta, dar așfi curios să număr bip-urile. Dacă acestea n-ar exista ar însemna că neamțul Reghe fie e de o politețe englezească, fie e un papă-lapte care se lasă dus de nas de nevastă-sa în asemenea hal încât să participe la reality-show-uri despre nimic... În acest din urmă caz, poate că nevastă-sa n-a făcut altceva decât să-i elibereze locul de antrenor la U Cluj, dar actualul antrenor al Stelei a avut ghinion și a scăpat nebătut de Chiajna, astfel că mai stă o tură-două la capitală.

Că veni vorba de meciul din Ghencea, bineînțeles arbitrajul continuă să pună bețe în roate echipei la care a fost detașat analistul de la Digisport. Oare cum se face că acesta uită tot fotbalul pe care zice că-l știe atunci când e implicat direct în fenomen? Dar, în afară de arbitri, mai sunt și alții care vor să fure Steaua. TAS-ul - de punct

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 3 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

UPDATE - Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş / Incendiul a fost stins

News.ro acum 30 minute
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Platforma Shein, amendată cu 40 de milioane de euro în Franța pentru reduceri înșelătoare

Adevarul acum 2 ore
Platforma Shein a fost sancționată cu 40 de milioane de euro de Autoritatea Antitrust din Franța, fiind acuzată de practici comerciale înșelătoare legate de modul în care afișa reducerile de preț pe site-ul său.

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 3 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°