Doamnelor şi domnilor, faceţi loc: în această săptămînă crucială şi fierbinte, în care, de fapt, nu se întîmplă nimic, intră în scenă posibilul beneficiar al referendumului, interimarul preşedinte, potenţialul stăpîn al destinelor noastre, ale tuturor. Crin Antonescu, căci despre el e vorba, se află la un pas de poziţia numărul 1 în stat sau, cum vreţi să spuneţi, de a fi luat în serios. Va face el acest pas?
Dacă vi se pare că întrebarea sună puţin ciudat, aflaţi că şi mie. Cu bune şi rele, în ciuda propriei volubilităţi, Crin Antonescu pare mai degrabă elementul pasiv în ecuaţia acestor ani. E genul de politician pe care unii îl vedeau foarte diferit, dar s-a dovedit a fi mai puţin diferit decît ne-am fi dorit, la vremea respectivă.
DE ACELASI AUTOR Ministrele şi pompa Brandul Moş Crăciun Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta Patria ca baby sitter, de 1 DecembrieVremea respectivă e un congres liberal de la începutul lui 2009, cînd Antonescu a capitalizat eşecul aşteptat al PNL la uninominalul din 2008. Călin Popescu Tăriceanu a plecat de la conducerea partidului, fără prea mult zgomot, iar celălalt contracandidat al fostului premier, Ludovic Orban, i-a acordat sprijinul lui Antonescu.
Discursul de atunci al acestuia, luminos şi mai apropiat de felul cum vorbesc politicienii americani decît de veşnica şi dezgustătoarea maculare verbală la care se supun reciproc actorii scenei publice româneşti, a părut o promisiune referitoare la timpuri noi. Repede invalidată promisiune. Pentru că, la puţin timp, Antonescu a început să îşi condimenteze discursurile cu ingrediente ca „Băsescu – codoaşa bătrînă a politicii“, care au produs aceeaşi senzaţie de răutate şi insuficienţă retorică.
Cam pe atunci a devenit fostul PAChist o ţintă pentru atacurile celeilalte părţi. A fost vorba de ricanări gen „domnul acela cu nume de floare“,
