Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolăescu, despre cazul vilei Dante: Băsescu suferă de "delir faraonic imobiliar"

Publicat in Antena 3, miercuri 25 iulie 2012 ·

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a apreciat, miercuri, referindu-se la Vila Dante, că Traian Băsescu suferă de "delir faraonic imobiliar", el acuzând că "peste un milion de euro din bani publici au fost investiţi pentru ca această vilă să fie ocupată de Traian Băsescu după terminarea mandatului".

"În 2010-2011, când salariile erau tăiate, Vila Dante, a RA-APPS, la solicitarea lui Traian Băsescu, a fost pregătită cu investiţii - piscină, salon oficial, sală de conferinţă. Peste un milion de euro din bani publici au fost investiţi aici pentru ca această vilă să fie ocupată de Traian Băsescu după terminarea mandatului de preşedinte", a spus Nicolăescu, potrivit Mediafax.

Nicolăescu a mai spus că, deşi Vila Dante aparţine Guvernului, acest imobil a avut regim închis, în condiţiile în care nici premierul nu a avut acces până în momentul în care preşedintele interimar, Crin Antonescu, i-a cerut şefului SPP să "desferece" porţile încuiate.

Premierul Victor Ponta a luat mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Palatul Victoria şi a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului

Ulterior, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al lui Traian Băsescu, a arătat într-un comunicat de presă că informaţiile "vehiculate şi girate personal" de prim-ministrul Victor Ponta cu privire la renovarea Vilei Dante "reprezintă o diversiune" şi că Traian Băsescu nu a solicitat niciodată efectuarea vreunei astfel de lucrări.

Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat, miercuri, că dacă "premierul mincinos Victor Ponta" prezintă dovada că a solicitat renovarea Vilei Dante pentru sine, el le va solicita cetăţenilor să îl destituie duminică la referendum.

Deputatul PNL

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 4 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Știri România Primar de comună, condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale

Ziua Constanta acum 36 minute
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, instanța de fond stabilind că pedeapsa va fi executată în regim de detenție. Potrivit portalului ins

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 3 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 2 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Tragedie la 2 Mai. Un bărbat a murit după ce a căzut de pe placa de surfing în mare

Adevarul acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit înecat, sâmbătă, 12 iulie, după ce a căzut de pe placa pentru surfing în apa Mării Negre, în localitatea 2 Mai.

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Nicușor Dan merge în Germania pe 18 iulie pentru o întâlnire oficială cu liderii de la Berlin

Mediafax acum 41 minute
Președintele României, Nicușor Dan, se va deplasa în Germania pe data de 18 iulie. Acolo, va avea o întâlnire cu cancelarul german Friedrich Merz. Informația a fost transmisă de purtătorul de cuvânt al Cancelariei, Steffen Meyer, care a menționat că

Tensiuni în PSD cu privire la guvernare. Primarul Buzăului, Constantin Toma: Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni

Ziarul Financiar acum o ora
Sorin Grindeanu păstrează PSD la guvernare pentru el şi 5 - 6 oameni, declară Constantin Toma la Digi 24. Primarul Buzăului este de părere că Grindeanu nu mai este credibil şi ar trebui să plece din funcţie. „Nu vreau ieşirea de la guvernare şi am s

Victor Negrescu:”Propun să existe un al patrulea pachet de MĂSURI axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene”

Gandul acum 34 minute
Victor Negrescu propune un al patrulea pachet de măsuri axat pe simplificare și accesarea oportunităților europene. Acesta consideră că România are nevoie de un stat puternic, eficient și modernizat. „România are nevoie de un stat puternic, dar efic

Adriana, o mamă a doi copii mici a fost găsită MOARTĂ într-un apartament din Hunedoara. Soțul tinerei a fost arestat

Gandul acum 4 ore
O crimă înfiorătoare a avut loc într-un apartament din municipiul Hunedoara. Mama unui copil de numai un an și a unei alte fetițe a fost ucisă în bătaie chiar de soțul ei. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, apoi arestat preventiv pentru omor

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/23°
dum.

16°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°