Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat miercuri finalizarea lucrărilor la nodul rutier de la Snagov, iar începând de joi, 26 iulie, va fi deschis traficul pe acesta. Nodul rutier de la Snagov asigură intrarea/ieşirea pe autostrada Bucureşti – Braşov, mai exact pe tronsonul Bucureşti – Ploieşti, din drumul comunal DC 184.
Din cei 62 de km ai autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, pe 20 iulie au fost deschişi circulaţiei doar 56 km, pe ceilalţi şase lucrările nefiind încă gata. Restricţia de viteză pe tronsonul Bucureşti - Ploieşti, anunţată de CNADNR, este de 100 de km pe oră.
Traficul pe autostrada Bucureşti-Ploieşti a fost deschis joia trecută, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a ministrului Transporturilor, Ovidiu Silaghi.
Primul termen de dare în folosinţă a autostrăzii Bucureşti-Ploieşti a fost anul 2010, finalizarea fiind amânată de mai multe ori.
Lucrările pe Bucureşti - Ploieşti au fost împărţite în două sectoare, Bucureşti-Moara Vlăsiei, unde lucrează încă, pe porţiunea km 0 - km 6, consorţiul italian Impressa Pizzarotti/Tirrena Scavi, şi segmentul Moara Vlăsiei-Ploieşti, construit de asocierea Spedition UMB/Pa&Co Internaţional/Euroconstruct '98/Com-Axa.
Valoarea totală a investiţiei este de 450 de milioane de euro.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat miercuri finalizarea lucrărilor la nodul rutier de la Snagov, iar începând de joi, 26 iulie, va fi deschis traficul pe acesta. Nodul rutier de la Snagov asigură intrarea/ieşirea pe autostrada Bucureşti – Braşov, mai exact pe tronsonul Bucureşti – Ploieşti, din drumul comunal DC 184.
Din cei 62 de km ai autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, pe 20 iulie au fost deschişi circulaţiei doar 56 km, pe ceilalţi şase lucrările nefiind încă gata. Restricţia de viteză pe tronsonul Bucureşt