Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Admitere 2012. Azi are loc examenul de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Peste 3.300 de absolvenţi de liceu vor să devină medici şi s-au înscris examenul de admitere în anul I la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (UMF) din Bucureşti.

Bătălia este mare pentru cele 760 disponibile la UMF, conform cifrei de şcolarizare pentru anul de învăţământ universitar 2012 – 2013. Aproape cinci candidaţi concurează, în medie, pentru un loc la una din cele patru facultăţi ale universităţii: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Moaşe şi Asistenţi Medicali.

Concurenţa este mare pentru că mulţi dintre candidaţi speră la un loc de muncă în străinătate după terminarea celor şase ani de studiu.

Există şi tineri care speră că sistemul sanitar se va schimba până ce termină ei facultatea, informează RTV. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt sfătuiţi e părinţi să nu plece din ţară. Eu aş vrea să rămână lângă mine, dar dacă nu se poate şi nu se poate, şi nu se va schimba nimic în sistemul sanitar, nu am de ce să insist să rămână. Acolo unde este mai bine pentru ea acolo să ajungă" a spus mama unei aspirante la medicină, pentru RTV.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Giurgiu. Un poliţist de frontieră, implicat în procesul electoral, găsit în maşină împuşcat în cap

Mediafax acum 26 minute
Un poliţist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împuşcat în cap. Poliţistul a fost dus în stare de inconştienţă la spital. El era implicat în procesul electoral şi era aşteptat la o secţie de votare.

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Prezenţa la vot până la ora 10:00 depăşeşte nivelul din 2019 şi 2014

Mediafax acum 42 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români sunt chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. În ţară au fost organizate 18.968 secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii. Preşedintele României este ales pentru un mandat de 5 ani.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ciucă: Am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie/ Ciolacu: Am votat pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială / Orban: Nu m-am votat pe mine - FOTO, VIDEO

News.ro acum 51 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că a votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie şi a explicat că votul util merge către acel candidat ”care are onesitatea, decenţa şi pregătirea necesare să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de

Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1

Mediafax acum o ora
Pilotul echipei Red Bull, Max Verstappen, a cucerit al patrulea său titlu mondial, terminând duminică în faţa lui Lando Norris (McLaren) cursa de la Las Vegas. El a încheiat pe locul 5 în Marele Premiu câştigat de George Russell (Mercedes).

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Klaus Iohannis a votat. La ieşirea de la secţia de votare a refuzat să facă declaraţii

Mediafax acum 33 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a refuzat să dea declaraţii la ieşirea de la secţia de votare. El a votat duminică în Bucureşti.

Nicuşor Dan: am votat pentru o direcţie occidentală a României

Mediafax acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a votat atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendumul local privind reorganizarea administrativă a Bucureştiului. La ieşirea de la urne, edilul a spus că 4-5% dintre bucureşteni refuză să ia buletin

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Ilie Bolojan: Am votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană

News.ro acum 22 minute
Preşedintele Consiliul Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a afirmat că a votat pentru un preşedinte responsabil, pentru o României modernă şi europeană.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Kievului, anunţă armata ucraineană

News.ro acum 41 minute
Forţele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai multe drone ruseşti care vizau Kievul într-un atac nocturn cu drone, a declarat duminică armata ucraineană, citată de Reuters. Nu au fost raportate imediat pagube sau răniţi în urma atacului, a

Vremea

București
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-5°/1°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°