Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ai lu’ Moromete nu ştiu unde să pună ştampila. Sătenii din Siliştea-Gumeşti cred că votul pe NU însemnă demiterea lui Băsescu

Publicat in Jurnalul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Întrebarea de pe buletinul de vot pentru referendumul din data de 29 iulie privind demiterea preşedintelui suspendat sună aşa: "Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, dl Traian Băsescu?". Numai că, neexplicâdu-le nimeni cum trebuie, din grabă, neatenţi, necitind întrebarea pusă sau pur şi simplu neştiind carte, locuitorii de la sate, chiar dacă vor demiterea lui Traian Băsescu, sunt tentaţi să pună ştampila pe NU, încredinţaţi fiind că asta ar însemna demiterea preşedintelui suspendat. Nu fac excepţie nici majoritatea "moromeţilor" din Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, urmaşi activi ai "comentatorilor politici" din vestita fierărie a lui Iocan, din vremea marelui lor înaintaş Marin Preda.

Referendum cu gust de lubeniţă

Cum data referendumului bate la uşă, cârciuma lui Marin Ilie Boţoghină devenise în ultima săptămână un fel de sediu de campanie electorală. Cu singura deosebire că aici se adună şi cei care sunt pentru demiterea lui Băsescu şi cei care sunt împotriva demiterii sale. Şi de aici să te ţii polemici şi discuţii în contradictoriu! În miezul verii, pe o căldură insuportabilă, muşteriii lui Boţoghină, zis Bucureşteanu, se încing în discuţii aprinse, parcă anume ca să se poată răcori mai apoi cu o bere rece sau cu o ţuică servită la pahare de 100 de grame. Grupul, care iniţial pleacă de la 5-6 persoane, pe la ora 9 dimineaţa sporeşte în timp, ajungând ca la vremea prânzului să numere vreo 15-20 de combatanţi. Discuţiile aprinse, vocile ridicate, râsetele sonore, ce se aud tocmai din capătul celălalt al străzii, atrag ca un magnet pe sătenii care, chiar dacă n-ar fi avut nici cea mai mică intenţie să se abată din drum pe la cârciumă, nu pot rezista tentaţiei de a se integra în spiritul colectiv şi de a-şi exprima, la rându-le, părerile. Pe drum, mergând alături de o căruţă plină cu lubeniţe, un negustor îşi strigă marfa: "Hai l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum o ora
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum o ora
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

2°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°