Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltean: PDL boicotează referendumul pentru a asigura existenţa democraţiei

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, afirmă că formaţiunea boicotează referendumul de duminică nu pentru că vrea să asigure un scaun pentru preşedintele Traian Băsescu, şi pentru existenţa democraţiei şi a instituţiilor democratice în statul de drept, informează Mediafax.

„PDL a luat decizia de a nu participa la vot duminică, 29 iulie, şi a recomandat membrilor PDL, simpatizanţilor şi tuturor celor care într-un fel sau altul ţin la statul de drept, la democraţie, să nu se prezinte duminică la referendum. Am luat această decizie numai în momentul în care, din toate datele pe care partidul le-a avut la îndemână, a constatat că USL pregăteşte o fraudă fără proporţii a referendumului de duminică", a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean.

Oltean a spus că PDL a analizat cu "maximă atenţie şi responsabilitate" toate elementele care conduc spre această decizie.

„Toate solicitările PDL care vizau securizarea referendumului în sensul de a garanta participarea oamenilor şi un vot corect şi cinstit au fost respinse. PDL a cerut, ca în fiecare secţie de votare, să se instaleze camere de luat vederi aşa cum s-au instalat la alegerile prezideanţiale din 2009. La cererea PSD, la vremea respectivă, Guvernul Boc a răspuns afirmativ acestei solicitări. USL a respins această solicitare. Am solicitat ca fiecare participant la vot pe liste suplimentare să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a mai exercitat dreptul la vot şi în altă secţie de votare. Şi această solicitare a fost respinsă", a spus el.

Oltean a adăugat că PDL mai reclamă că au fost create sute de secţii de votare fără să existe „o motivaţie în această privinţă" şi că listele suplimentare se contabilizează cu cele permanente fără să existe o contabilizare suplimentară care să permită verificarea votului multiplu şi că, în procesele-v

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 30 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 18 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 40 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum o ora
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Coreea de Nord afirmă că a lansat cu succes o rachetă cu focoase multiple - VIDEO

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat cu succes, miercuri, o rachetă cu focoase multiple, a declarat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA. Regimul de la Phenian "a efectuat cu succes un test de separare şi control a focoaselor mobile individuale la 26 iunie", a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Elevii susțin joi proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

G4Media acum 34 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vo

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°