În primele şase luni ale anului, producătorii de energie regenerabilă au fost recompensaţi cu certificate verzi în valoare de circa 138 de milioane de euro, sumă semnificativ mai mare faţă de cele aproximativ 95 de milioane de euro încasate în tot anul trecut.
Avansul are loc în contextul dezvoltării multor proiecte eoliene, România devenind un adevărat El Dorado pentru investitorii în "mori de vânt." Astfel, din 2009 şi până în primul semestru al acestui an, numărul turbinelor eoliene montate în România a crescut de la 7, care aveau în total 14 MW, la aproape 500, în parcuri cu o capacitate de peste 1.165 MW.
Această creştere semnificativă arată că în ciuda tuturor criticilor la adresa mediului de afaceri local, România s-a dovedit a fi un loc foarte prietenos, în special pentru energia verde. Cele circa 138 de milioane de euro puse la dispoziţia investitorilor în energie regenerabilă de stat în primele şase luni ale anului sunt o dovadă a faptului că a face "lumină" din vânt, soare sau apă este o afacere foarte bună în România.
Citiţi materialul integral pewww.zfcorporate.ro
Energia regenerabilă a fost recompensată în S1 cu ajutoare de 138 mil. euro. În trei ani, 500 de turbine eoliene instalate - dovada că România este o ţară prietenoasă pentru investitori
În primele şase luni ale anului, producătorii de energie regenerabilă au fost recompensaţi cu certificate verzi în valoare de circa 138 de milioane de euro, sumă semnificativ mai mare faţă de cele aproximativ 95 de milioane de euro încasate în tot anul trecut.
Avansul are loc în contextul dezvoltării multor proiecte eoliene, România devenind un adevărat El Dorado pentru investitorii în "mori de vânt." Astfel, din 2009 şi până în primul semestru al acestui an, numărul turbinelor eoliene montate în România a crescut de la 7, care aveau în total 14 MW, la aproape 500,