Spectacol caritabil pentru copiii din Căsuţele Sociale „Lizuca şi
Patrocle” şi „Buburuza”
Monologuri şi piese de teatru în limba engleză, muzică uşoară interpretată de Oana Panazan, spectacole de dans. Sunt doar câteva dintre momentele la care braşovenii sunt invitaţi, în această seară, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, acolo unde se va desfăşura o nouă ediţie a spectacolului caritabil „Iubind dăruieşti, dăruind primeşti”.
Evenimentul este iniţiat de Projects Abroad, în colaborare Casa de Cultură a Studenţilor Braşov. În cadrul spectacolului, organizatorii vor prezenta momente artistice de teatru, muzică şi dans (pregătite de o şcoală de salsa, Fundaţia Rafael, Projects Abroad Dance Group şi Miranda Lupion, din America).
„Unul dintre cele mai deosebite numere ale spectacolului va fi musicalul «Grease», susţinut de Trupa Projects Abroad, coordonată de instructori de teatru din Australia, America şi Canada, voluntari ai Projects Abroad”, anunţă organizatorii.
Intrarea la eveniment se face pe baza unei donaţii. Fondurile rezultate vor fi folosite pentru achiziţionarea unor produse necesare pentru copiii din Căsuţele Sociale „Lizuca si Patrocle” şi „Buburuza”. Spectacol caritabil pentru copiii din Căsuţele Sociale „Lizuca şi
Patrocle” şi „Buburuza”
Monologuri şi piese de teatru în limba engleză, muzică uşoară interpretată de Oana Panazan, spectacole de dans. Sunt doar câteva dintre momentele la care braşovenii sunt invitaţi, în această seară, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, acolo unde se va desfăşura o nouă ediţie a spectacolului caritabil „Iubind dăruieşti, dăruind primeşti”.
Evenimentul este iniţiat de Projects Abroad, în colaborare Casa de Cultură a Studenţilor Braşov. În cadrul spectacolului, organizatorii vor prezenta momente artistice de teatru, m