Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Masacrul din Colorado: Americanii vor sa-si cumpere arme

Publicat in Ziare.com, miercuri 25 iulie 2012 ·

Dupa atentatul sangeros care a avut loc la un cinematograf din Denver, Colorado, in urma caruia 12 persoane au murit, numarul solicitarilor pentru detinere de arme a crescut considerabil.

Potrivit datelor publicate de Biroul de Investigatii din Colorado, imediat dupa atac 880 de persoane au aplicat vize in permisul de arma. O zi mai tarziu, numarul s-a ridicat la 1.243, iar in weekend 2.887 de persoane au primit aviz ca pot purta legal arme, informeaza BBC.

"Persoanele care au cumparat arme vor sa aiba posibilitatea de a se proteja pe ei insisi si familiile lor, in cazul in care astfel de atacuri se repeta", a declarat Dick Rutan, un proprietar al unui magazin de arme din Denver.

De asemenea, s-au inregistrat cresteri in vanzari de arme si in alte state, precum Florida si Oregon.

Dupa impuscaturile de la premiera filmului "The Dark Knight Rises" de vineri, a fost intarita securitatea in cinematografe, fiind anulata premiera productiei la Paris si aparitiile celor din distributie in Mexic si Japonia.

Dark Knight Rises este al treilea si ultimul film al seriei Batman in care apare Christian Bale. Warner Bros a cheltuit 250 de milioane de dolari pentru a-l produce, plus alte cateva zeci de milioane pentru a-l promova.

Dupa atentatul sangeros care a avut loc la un cinematograf din Denver, Colorado, in urma caruia 12 persoane au murit, numarul solicitarilor pentru detinere de arme a crescut considerabil.

Potrivit datelor publicate de Biroul de Investigatii din Colorado, imediat dupa atac 880 de persoane au aplicat vize in permisul de arma. O zi mai tarziu, numarul s-a ridicat la 1.243, iar in weekend 2.887 de persoane au primit aviz ca pot purta legal arme, informeaza BBC.

"Persoanele care au cumparat arme vor sa aiba posibilitatea de a se proteja pe ei insisi si familiil

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 9 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 9 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 7 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 6 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 8 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 11 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

sâm.

9°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°