Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paste. Copy Paste. Când plagiatorii sunt terminatori, iar înalții demnitari, terminați

Publicat in Adevarul, miercuri 25 iulie 2012 ·

Premierul Victor Ponta se află, de mai multă vreme, în mijlocul unui scandal de plagiat, legat de teza sa de doctorat. Ponta nu este singurul înalt demnitar care a ponegrit cu „copy paste“ ceea ce ar fi trebuit să fie original. „Dottore" au fost și președintele Ungariei, și ministrul german al Apărării și au plătit cu capul. Dar, înainte de asta, au fost ridiculizați până la batjocură de opinia publică.

Guttenberg: Mă retrag din politică. Nu mai am putere să mă bat

Ministrul German al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, implicat într-un scandal de plagiat legat de teza sa de doctorat, își anunța, la 1 Martie, demisia din toate funcțiile politice.

„Am fost întotdeauna pregătit de luptă, însă am ajuns la capătul puterilor. Este decizia cea mai dureroasă a vieții mele", declara Guttenberg, la acea vreme.

Scandalul plagiatului a izbucnit în cotidianul de centru sânga Suddeutsche Zeitung (SZ). Profesoara universitară care este autorul paginilor „împrumutate" de Guttenberg a cerut ca ministrului să-i fie retras titlul de doctor: „Sunt stupefiată că cineva poate face ceva atât de flagrant", a declarat ea.

Click pentru a vedea cum l-au ridiculizat nemții pe Karl Guttenberg

Pal Schmitt: Președintele ar trebui să unească poporul, nu să-l dezbine. Demisionez

După decizia de retragere a titlului de doctor, fostul președinte al Ungariei, Pal Schmitt, și-a anunțat demisia din funcția de șef al statului.

„Deoarece, conform Constituției, persoana președintelui trebuie să reprezinte unitatea națiunii ungare, iar persoana mea a devenit, din păcate, sinonimă cu divizarea, consider că datoria mea este de a mă separa de această funcție. Cred că este de datoria mea să îmi depun mandatul de președinte", a susținut Schmitt, la acea vreme.

Victor Ponta: Doctor sau nu, îl dau jos pe Băsescu

Premierul Victor Ponta se dove

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 27 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat la Constanța

Ziua Constanta acum 11 minute
Începând de mâine, 22 iulie, ora 10:00, până miercuri, 23 iulie, ora 10:00, Constanța se află sub cod galben de caniculă. Conform atenționării meteorologice emise de A.N.M., în Dobrogea, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temp

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°