În ciuda unui debut fericit al noilor sosiţi la Tg-Jiu cu pretenţii de titulari, tehnicianul Pandurilor, Petre Grigoraş, nu vrea să dea încă verdicte. Principalul de pe banca gorjeană preferă să mai aştepte cel puţin o lună de sezon competiţional pentru a-şi spune părerea despre jucătorii aduşi în această vară: „O să facem o analiză cât de cât pertinentă asupra potenţialului echipei şi a celor care au venit după câteva etape. Jocurile oficiale sunt diferite de cele amicale. Să-i vedem la Mediaş, apoi acasă cu Ceahlăul şi apoi la Vaslui. Apoi putem să ne facem o idee asupra potenţialului şi valorii lor”, a comentat Grig, referindu-se la cei patru debutanţi, Mamele, Răduţ, Karim şi Matulevicius, care au avut evoluţii bune în meciul cu Universitatea Cluj, trei dintre ei reuşind chiar să şi marcheze. „Deocamdată să nu ne luăm după un joc, o execuţie sau câteva biciclete, pentru că rămânem fără pedale! Foarte bine că am început cu dreptul, că au debutat cu gol. A trecut o singură etapă din 34. Vedem dacă vor demonstra, iar atunci o să-i laud cu cea mai mare plăcere. Să nu ne aventurăm în verdicte față de vreun jucător sau altul. Avem încredere în tot lotul, să aşteptăm”, a completat Grigoraş.
Românii – cunoscuţi, străinii – mai puţin…
Deşi nu vrea să dea încă măsura valorii asupra transferurilor operate în această vară, tehnicianul Petre Grigoraş afişează o sensibilă doză de încredere atunci când vine vorba despre jucătorii români care au ajuns în această vară la Târgu-Jiu. Antrenorul Pandurilor explică şi de ce: sunt fotbalişti pe care i-a putut urmări în Liga I în sezoanele precedente. „Răduţ e un jucător pe care îl ştiu. De Karim nu am auzit până acum. E diferenţă între Karim, Matulevicius şi Răduţ, Mamele… Pe ultimii i-am văzut meci de meci, le ştiu posibilităţile. Sunt sigur că nu ne-am înşelat când i-am luat. Ceilalţi trebuie să demonstreze, sunt necu